Un grup de membri ai parlamentului german au obţinut acces la militarii germani staţionaţi la baza NATO de la Konya, din Turcia, informează vineri DPA. Cei şapte deputaţi germani urmează să viziteze baza situată în sud-vestul Turciei la data de 17 iulie, pentru a evalua participarea Germaniei la zborurile de recunoaştere de deasupra teritoriului sirian, a menţionat biroul de presă al parlamentului.
La baza de la Konya sunt staţionaţi între 20 şi 30 de militari germani, care au rolul de a susţine operaţiunile NATO împotriva grupării radicale Statul Islamic. Încercări anterioare ale legislatorilor germani de a vizita o altă bază militară din Turcia, cea de la Incirlik, s-au lovit de refuzul autorităţilor de la Ankara, fapt care a tensionat şi mai mult relaţiile deja încordate dintre Germania şi Turcia.
Disputa ce durează de mai multe luni privind accesul la baza de la Incirlik, unde sunt staţionaţi circa 260 militari germani, s-a încheiat în iunie cu anunţul Germaniei că-şi retrage trupele şi echipamentele de la această bază pentru a le transfera în Iordania. Relaţiile dintre Germania şi Turcia s-au deteriorat după votul de anul trecut din Bundestag al unei rezoluţii prin care legislativul de la Berlin a recunoscut 'genocid' armean de pe vremea Imperiul Otoman, conform Agerpres.
În primăvară, eforturile preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de a-şi promova referendumul privind extinderea puterilor sale în rândul puternicei comunităţi turce din Germania au generat noi tensiuni între cele două ţări.































Comentează