Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un manuscris dedicat memoriei soldaților, scris la câțiva ani după Marea Unire, a fost descoperit într-un monument din Brăila

wikipedia
primul razboi mondial

Un manuscris dedicat memoriei soldaților căzuți în Războiul de Independență și în Primul Război Mondial, vechi din 1924, a fost descoperit în interiorul unui monument din comuna Surdila-Greci, județul Brăila, în timpul lucrărilor de restaurare pentru ceremoniile dedicate Centenarului, scrie Mediafax.

Monumentul din comuna Surdila-Greci este restaurat pentru că aici vor fi ceremonii de Centenar, iar în timpul lucrărilor, în interior a fost descoperit un manuscris.

Primarul spune că investiția a meritat fiecare ban, în condițiile în care descoperirea are o importanță foarte mare pentru comunitate, printre eroi fiind numeroși strămoși ai locuitorilor.

„Este un crâmpei de istorie, când am citit documentul prima dată m-a mișcat. Ține de identitatea noastră, este foarte important. Noi am pus deja o copie la temelie, iar originalul îl vom trimite la muzeu sau la biblioteca județeană. Încă nu am decis, vrem să-l dăm în custodie pentru că am aflat că îl putem ține și la noi dacă avem condiții. O să vedem cum putem face să-l recuperăm și să-l expunem la Primărie pentru că este despre strămoșii noștri”, a declarat primarul comunei Surdila-Greci, Ionel Meiroşu.

Citește și: Tehnica fabricării parfumurilor din localitatea franceză Grasse a fost înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Localnicii se mândresc cu descoperirea făcută în interiorul monumentului din sat.

„Este o mărturie, un arc peste timp. Am fost atât de emoţionată încât am şi plâns”, a spus o localnică.

Copii ale documentului vor fi expuse la Primăria din comuna brăileană și vor fi introduse în monument, în timp ce originalul va ajunge la Biblioteca Județeană Brăila sau la Muzeul Brăilei.

„Încă nu a ajuns la noi, am știință de document, am văzut o copie. Dacă există dorință, noi îl vom expune. Este un document de valoare. Sunt bucuros că s-au gândit să-l expună la noi, la muzeu avantajul este că îl putem expune în condiții optime, conservare, lumină, temperatură. Oricum, astfel de documente trebuie să ajungă în instituții specializate”, a declarat directorul Muzeului de Istorie din Brăila.

Monumentul Eroilor din comuna brăileană Surdila-Greci a fost ridicat în vremea Regelui Ferdinand, cu banii comunității, în memoria celor care au murit pe front, printre eroi fiind și câțiva localnici. Obiectivul înfăţişează un vultur cu aripile larg deschise, aşezat pe o coloană pe care sunt reprezentaţi un soldat şi stema Regatului României.

Lucrarea de reabilitare a monumentului costă aproximativ 100.000 de lei, bani de la bugetul Primăriei din Surdila-Greci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.