DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un monarh arab condamnă VIGUROS terorismul. Apel la imigranții aflați în Europa

forbes.com
mohamed maroc rege

Regele Marocului, Mohamed al VI-lea, le-a cerut sâmbătă imigranţilor marocani aflaţi în Europa să respecte valorile tolerante ale islamului şi să se îndepărteze de discursul jihadist, consemnează agenţiile AFP şi EFE, arată agerpres.ro

'În faţa proliferării obscurantismelor răspândite în numele religiei, toţi, musulmani, creştini şi evrei, trebuie să facă un front comun pentru a contracara fanatismul, ura şi izolarea sub toate formele', a indicat suveranul marocan într-un discurs rostit cu ocazia sărbătorii Revoluţiei Regelui şi a Poporului.

Alina Gorghiu, ATACATĂ DUR: 'campioana contractelor cu statul'


El i-a 'invitat' pe cei cinci milioane de marocani ce trăiesc în Europa şi în restul lumii să 'rămână ataşaţi valorilor religiei lor şi tradiţiilor lor seculare în faţa acestui fenomen care le este străin'. 

Regele Marocului le-a mai cerut concetăţenilor săi 'să-şi păstreze buna reputaţie pentru care sunt renumiţi, să se înarmeze cu răbdare în faţa acestei conjuncturi dificile, să fie uniţi şi mereu în prima linie printre apărătorii păcii, ai concordiei şi convieţuirii' în ţările unde s-au stabilit.

Peste 500 de judecători îi susțin pe procurori: au remis un MEMORIU


Intervenţia sa survine în contextul valului de atacuri teroriste din vestul Europei, unii dintre autorii acestora fiind cetăţeni europeni de origine marocană. 

'Condamnăm viguros uciderea inocenţilor', iar uciderea unui preot 'în incinta unei biserici este o nebunie impardonabilă', a subliniat suveranul Marocului, făcând referire la atacul terorist petrecut pe 26 iulie într-o biserică din nordul Franţei, unde doi jihadişti i-au tăiat gâtul unui preot. 

În discursul său de sâmbătă el a mai estimat că problemele de care se lovesc imigranţii în Europa au fost 'agravate de proliferarea fenomenului extremist şi terorist', precum şi de încercarea de a-l lega de imigranţi. 

De asemenea, în opinia sa teroriştii profită de faptul că unii tineri musulmani din Europa 'nu cunosc limba arabă şi adevăratul islam' şi reuşesc astfel să-i convingă să li se alăture.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.