Un nou focar de contaminare cu noul tip de coronavirus legat de o Biserică a apărut în Coreea de Sud, au anunţat luni autorităţile, care au informat despre 46 de cazuri de infectare în cadrul acestei congregaţii, informează AFP potrivit Agerpres.
Biserica Grace River Church din Seongnam, oraş situat la circa 20 de kilometri sud de Seul, şi-a închis uşile duminică, după ce o treime dintre cei 135 de enoriaşi ai săi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, inclusiv pastorul şi soţia sa.
Această congregaţie religioasă a continuat să oficieze slujbe în pofida apelurilor guvernului la evitarea oricărei reuniuni publice şi în special religioase.
49 de cazuri noi de contaminare au fost confirmate în cadrul acestei Biserici, au anunţat autorităţile oraşului Seongnam. Aceste cazuri se adaugă altor şase înregistrate anterior.
Mai mult de 60% dintre cele 8.200 de cazuri de Covid-19 înregistrate în Coreea de Sud au legătură cu Biserica Shincheonji de Jesus, organizaţie considerată de unii o sectă. Una dintre adeptele ei a asistat la patru ceremonii religioase în oraşul Daegu, devenit epicentrul epidemiei, înainte de a fi diagnosticată drept purtătoare de virus.
Centrele coreene pentru controlul şi prevenţia bolilor (KCDC) au anunţat luni că pe teritoriul ţării au fost înregistrate alte 74 de noi cazuri, mai puţine decât cele 100 înregistrate cu o zi înainte.
Niciun nou deces legat de noul tip de coronavirus nu a fost înregistrat în Coreea de Sud, numărul de morţi menţinându-se la 75.
Coreea de Sud a fost cel mai mare focar de epidemie de COVID-19 după China, unde virusul a dispărut.
Coreea de Sud a dus o vastă politică de depistare a virusului la persoane potenţial purtătoare de COVID-19. Duminică, numărul de teste efectuate a depăşit 250.000.
De asemenea, vacanţele şcolare au fost prelungite, în timp ce zeci de evenimente au fost anulate sau amânate.
Un nou focar de coronavirus, legat de o Biserică, a apărut în Coreea de Sud
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

85
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
85

392
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
392

9
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
9

1.123
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.123

3.716
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
3.716

1.120
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.120

1.131
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.131

1.154
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.154

1.567
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.567

1.876
Ucraina face un pas strategic major și își extinde prezența militară în Orientul Mijlociu
1.876

5.714
VIDEO Rumoare în lumea islamică: Iranul lovește în zona locurilor sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului
5.714

12.846
Iranul a dat o lovitură atât de puternică încât Europa va intra într-o criză profundă și va dura minim 3-5 ani
12.846

55
Compania care le dă bani angajaților pentru a demisiona. Oferta: peste 14.000 de lire sterline
55
















Comentează