Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou scandal alimentar zguduie UE: Carnea de vită din Polonia - cine, când și cum verifică ce punem în farfurie

Omaha Steaks
carne vita

O filmare cu camera ascunsă, făcută de un reporter polonez la un abator din regiune centrală Mazovia a dezvăluit, în această săptămână, cum vite foarte bolnave erau sacrificate iar carnea era vândută fără, practic, o inspecție veterinară, potrivit Mediafax.

Vitele, incapabile să meargă, erau trase din camion cu o frânghie legată de coarne și tranșate noaptea, fără ca un medic veterinar să fie prezent, o încălcare a celor mai elementare standarde ale industriei. Lucrătorii înlăturau eventualele urme ale tratamentului aplicat animalelor sau ale bolilor – zone rănite, tumori.

Carnea de la vitele bolnave a ajuns în mai mult de zece țări europene, printre care și România. Autorităţile susţin că marfa, livrată către o singură firmă, a fost distrusă. ANSVSA a fost notificată oficial prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei poloneze investigată de serviciile veterinare ca urmare a informaţiilor relevate de ancheta media.

În România, carnea de vită congelată a fost livrată către o singură firmă din judeţul Ilfov. Inspectorii DSVSA Ilfov s-au deplasat la depozitul firmei respective, unde au identificat 1.434 de kg de produse provenite de la firma poloneză. Chiar în condiţiile în care doar o cantitate de 21,37 de kg a fost notificată prin SRAAF ca făcând parte din lotul incriminat, firma din România a decis să distrugă tot lotul.

ANSVSA precizează că nicio cantitate din produsele firmei respective nu a fost comercializată.

Alte state în care a a ajuns carnea sunt: Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Ungaria, Lituania, Portugalia şi Suedia.

Oficial, autoritățile poloneze au identificat 9,5 tone de carne provenite de la respectivul abator, din care 2,7 tone au fost exportate în UE. În Slovacia autoritățile veterinare au descoperit că 300 de kg de carne din Polonia au fost distribuite către restaurnate și școli locale.

Aceste valori sunt nu un vârf al aibergului, ci o fărâmă din aisberg. O dovedește chiar Patryk Szczepaniak, autorul reportajului cu camera ascunsă, care a spus că după prezentarea filmului la televiziune inboxul i s-a umplut de mesaje de la oameni care lucrează sau au lucrat în abatoare sau de la foști oficiali care susțin, cu toții, că astfel de lucruri se întâmplă sau s-au întâmplat acolo unde au lucrat.

Szczepaniak a lucrat trei săptămâni la abator, pentru a-și realiza reportajul, iar în cele trei nopți în care a muncit în schimbul III a numărat abatorizarea a 28 de animale prea bolnave pentru a sta în picioare. La o lună după ce a încetat să lucreze în abator, s-a întors pentru a filma, timp de cinci nopți consecutiv, de pe un câmp din apropiere, și a văzut mereu camioane care aduceau vite bolnave.

Chiar confruntați cu imaginile video, și proprietarul abaorului și mediul veterinar angajat au negat orice abatere.

Iar acesta nu este singurul scandal de acest tip: în decembrie proprietarul unui abator din apropierea orașului polonez Lodz a fost condamnat la închisoare pentru o speță similară.

Citește și: Tulpinele virusului gripal sunt sezoniere

În Polonia o vită bolnavă costă de șase ori mai puțin decât una sănătoasă, și, conform calculelor lui Szczepaniak abatorizarea a 20 de vite bolnave pe zi înseamnă pentru proprietar un profit suplimentar de 80.000 de euro anual, iar dacă toate vitele abatorizate anual ar fi bolnave, sporul de profit ar depși jumătate de milion de euro.

Traderii nu vorbesc de vite bolnave, ci le prezintă drept „traumatizate” sau „deteriorate”. În doar o oră de convorbiri telefonice doi reporteri au vorbit cu zeci de comercianți deschiși la o tranzacție cu vaci bolnave, ziariștii calculând că există, probabil în jur de 300 de astfel de traderi care operează în Polonia.

Fără a cunoaște bolile de care animalele au suferit, este dificil de estimat care este riscul pentru sănătatea oamenilor, dar experții vorbresc de riscuri imediate de salmonella, E coli sau febra aftoasă.

Potrivit celor mai recente cifre ale organizației comerciale a Națiunilor Unite, Comtrade, Polonia a exportat în 2017 mai mult de 415 de milioane de kilograme de carne de vită, în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari, conform The Guardian.

Scandalul este în măsură să pună sub semnul întrebării circulația produselor în spațiul european, pentru că, odată ce carnea este„certificată” la abator, nu mai este inspectată înainte de a ajunge la consumatori. De notorietate este scandalul cărnii de cal din 2013, care a relevat, la rândul său, complexitatea circulației cărnii pe piața unică europeană.

Conform celui mai recent raport al RASFF - Food and Feed Safety Alerts, sistemul de alertă al Comisiei Europene, doar în 2017 instituția a emis 3.832 de notificări, din care 942 de alerte, 706 informări și 1.588 de refuzuri în vamă, creșterea totală fiind de 28% față de notofocările trimise cu un an înainte.

66 de notificări au ținut de hrană, afectată în agenți patogeni sau virusuri. Salmonella în ouă din Polonia și în salam din Spania, intoxicații cu histamină după consumul de ton din Spania, din nou salmonella în lapte praf pentru sugari, listeria în produse din Estonia, Finlanda, Polonia sau Suedia sunt doar câteva dintre notificările emise.

Campioane la notificări sunt Italia (551), Olanda (491), Marea Britanie (373), Germania (385), Spania (239) sau Polonia (87), în timp ce România a stat la baza a doar 19 notificări. Cele mai expuse categorii de produse sunt peștele și produsele din pește – 135 de alerte, 82 de refuzuri în vamă, 117 atenționări, urmat de fructe și legume – 86 de alerte, 285 de refuzuri în vamă și 101 atenționări, carnea de pasăre - 96 de alerte, 330 de refuzuri în vamă și 61 atenționări, carne și produse din carne - 78 de alerte, 39 de refuzuri în vamă și 38 atenționări.

Uniunea Europeană va trimite săptămâna viitoare a echipă de inspectori în Polonia pentru a investiga și a vedea cum pot fi evitate astfel de situații în viitor, spune un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.