Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate luni un nou termen în dosarul "Case pentru generali" în care fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.
Pe 23 martie 2015, Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice şi două luni închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând un un an închisoare, cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani.
În acelaşi dosar, general de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din MApN la data faptelor, şi gen. mr. (r) Floarea Şerban, şef al Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, au fost achitaţi.
De asemenea, general maior în rezervă Francisc Radici a fost condamnat la 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare, el urmând să presteze şi 60 de zile muncă în folosul comunităţii.
Aceeaşi pedeapsă de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare şi 60 de zile muncă în folosul comunităţii a primit şi general maior în rezervă Constantin Năstase.
Alte condamnări au primit: general locotenent în rezervă Sergiu Medar - un an închisoare cu suspendare, locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru - un an şi 6 luni cu suspendare, comandor în rezervă Gheorghe Gonciaruc - un an şi 6 luni cu suspendare, colonel în rezervă Ionel Vizitiu - un an cu suspendare, plutonier adjunct în rezervă Mihaela Matei - un an şi 6 luni cu suspendare, general de brigadă în rezervă Corneliu Duţă (comandant al Garnizoanei Bucureşti la data faptelor) - un an şi 2 luni cu suspendare.
De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi la plata de despăgubiri civile către MApN: Corneliu Dobriţoiu - 15.846 lei, Floarea Şerban - 140.586 lei, Francisc Radici - 239.255 lei, Constantin Năstase - 230.040 lei, Sergiu Medar - 8.286 lei, Gheorghe Rotaru - 175.215 lei, Mihaela Matei - 45.514 lei, Ionel Vizitiu - 12.866 lei, Gheorghe Gonciaruc - 59.124 lei, Corneliu Duţă - 280.934 lei.
Decizia a fost atacată atât de cei condamnaţi, cât şi de către DNA.
În septembrie 2013, fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, în prezent senator PNL, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi participaţie improprie la fals intelectual, toate cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii au reţinut că, în perioada 1999 - 2005, Traian Pigui, în calitate de şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării Naţionale, s-a implicat în atribuirea în condiţii nelegale a unor locuinţe de serviciu (dintre care unele preluate de la RA-APPS), pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de beneficiari - cadre militare cu funcţii de conducere din MApN.
"Concret, inculpatul Traian Pigui a întocmit, în mod nelegal, adrese de repartiţie a unor locuinţe de serviciu şi a acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanţă cu legea, dar prin documentele astfel întocmite i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenţionat a acestor locuinţe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuinţele în regim subvenţionat inculpaţilor Şerban Floarea, Radici Francisc, Năstase Constantin, Medar Sergiu Tudor, Rotaru Gheorghe", susţine DNA.
Vânzarea în regim subvenţionat a acestor locuinţe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu cumulat de peste 962.000 lei, Traian Pigui înlesnind obţinerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenţionat.
Procurorii susţin că ceilalţi inculpaţi au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale.
Prejudiciul reţinut în cauză este în sumă de peste 1,2 milioane lei (compus din aproximativ 1,1 milioane lei, care reprezintă prejudiciul suferit de MApN ca urmare a vânzării la un preţ diminuat faţă de valoarea de inventar a fiecărei locuinţe, la care se adaugă suma de peste 100.000 lei, contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părţi vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi), informează Agerpres.
Un nou termen la ÎCCJ în dosarul 'Case pentru generali'
Articole Similare

1.150
Zi de foc pentru Ilie Bolojan: prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos vine în România / întrevedere şi vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
1.150

3.889
VIDEO Imagini incomode pentru PNL: Veștea și Thuma, față în față în clubul de fițe Nuba Chalet
3.889

3.000
Guvernul schimbă regulile în sănătate: concediile medicale, sub control mai strict, iar medicii de familie pierd bani (surse)
3.000

2.047
Tudorel Toader rămâne la opinia clasică a CCR - Intervenție în disputa referitoare la studiul de impact în cazul legii pensiilor magistraților
2.047

1.720
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.720

1.517
Radu Miruță: 'Nu există nicio discuție ca salariile să scadă'. Ministrul Apărării vorbește despre pensiile militarilor și bugetul pe 2026
1.517

4.168
A doua numire controversată la ANAP: fost jurnalist adus consilier în instituția-cheie pentru achizițiile publice (presă)
4.168

2.076
Fără declarații, dar cu miză strategică: întâlnirea lui Ilie Bolojan cu premierul Olandei, la o bază NATO din România
2.076

2.731
Când boicotul era virtute: aceeași metodă, două judecăți morale opuse în funcție de interes
2.731

106
AUR Ploiești dezminte informațiile false despre votul consilierilor locali privind taxele și impozitele
106

7.262
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
7.262

3.895
CCR, în vizorul PNL după blocajul pe pensiile magistraților. Raluca Turcan anunță lege pentru sancționarea judecătorilor: 'Sfidează o țară întreagă'
3.895

6.278
Președinta CCR, contrazisă de documentele cauzei: lipsa studiului de impact este invocată explicit de ÎCCJ în sesizarea privind pensiile magistraților
6.278

















Comentează