Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un operator de telefonie introduce în oferte o aplicaţie de control parental

CNMR
copii scoala elevi

Operatorul Telekom Romania a anunţat marţi că introduce în ofertele sale Kaspersky Safe Kids, o aplicaţie premium de control parental pentru monitorizarea comportamentului copilului atât online, cât şi offline, care îi ajută atât pe părinţi, cât şi pe copii, să exploreze lumea digitală în siguranţă, potrivit news.ro.

”Dacă un copil a accesat un site interzis, părintele va primi instant o notificare”, au declarat reprezentanţii operatorului.

Conform studiilor interne realizate de Telekom Romania în luna iulie a acestui an, în rândul clienţilor, cei mai mulţi găsesc utilă o aplicaţie de control parental, cele mai importante caracteristici ale serviciului constând în posibilitatea de a restricţiona accesul copiilor pe anumite site-uri (85%), de a geolocaliza copilul (85%) şi de a vedea ce site-uri a vizitat acesta (79%).

Citește și: Ies la suprafață noi informații-cheie în cazul Caracal! Țiganii care ar fi discutat, la telefon, cu Luiza

”Telekom Romania răspunde acestor nevoi prin introducerea aplicaţiei Kaspersky Safe Kids Premium în ofertele sale. Kaspersky Safe Kids îi ajută atât pe părinţi, cât şi pe copii, să exploreze lumea digitală în siguranţă, având în vedere că 73% dintre participanţii la sondajul Telekom, care au copii, ar fi interesaţi să utilizeze o aplicaţie de control parental pentru monitorizarea comportamentului copilului atât online, cât şi offline”, a anunţat compania.

Astfel, toţi clienţii Telekom de servicii mobile, de cartele preplatite sau abonamente, vor putea beneficia de trei luni acces gratuit la licenţa Kaspersky Safe Kids Premium, urmând să plătească un euro / lună, TVA inclusă (sau un eurocredit în cazul serviciilor preplătite), după cele trei luni gratuite.

“De data aceasta, venim în întâmpinarea dorinţelor familiilor cu copii, unde siguranţa copiilor în mediul online şi offline este primordială. Practic, cu aplicaţia Kasperski Safe Kids Premium, copiii vor naviga în siguranţă pe Internet, iar părinţii vor deţine informaţiile necesare pentru monitorizarea eficientă a activităţii copiilor în mediul online, cât şi în afara lui”, a declarat Andreas Elsner, director executiv comercial, Segment Rezidenţial, Telekom Romania.

Citește și: Lovitură pentru polițiști! Ordinul ministrului de Interne a fost publicat în Monitorul Oficial

Între functionalităţile serviciului premium Kaspersky Safe Kids, compania precizează: gestionarea site-urilor pe care copilul poate desfăşura activităţi adecvate vârstei; geolocalizarea copilului; gestionarea timpului petrecut de copil pe Internet; disponibilitate pe dispozitive multiple: calculator, laptop, telefon, tabletă; statistici pentru apelurile şi SMS-urile trimise / primite de către copil; alerte şi notificări în timp real în momentul în care sunt detectate activităţi online suspecte sau acţiuni restricţionate.

Serviciul Kaspersky Safe Kids Premium este disponibil atât pe telefoanele cu sistem de operare Android, cât şi iOS. Varianta premium a aplicaţiei mobile include toate cele şapte funcţionalităţi descrise mai sus, în timp ce varianta gratuită doar patru (disponibilitate pe dispozitive multiple, simplitate, gestionarea timpului, gestionarea site-urilor).

Oferta se poate activa în perioada 9 septembrie - 17 noiembrie 2019, printr-un SMS la numărul 1333, cu textul COPIL.

De asemenea, Telekom Romania a lansat şi serviciul Smart WiFi, care acoperă nevoia de acces la Internet fix a clienţilor prin intermediul unui router WiFi.

Citește și: Denise Rifai mitraliază USR-PLUS: ‘Nu e cazul să facem circ politic continuu și gratuit’

Noul serviciu de internet fix Smart WiFi este disponibil tuturor clienţilor la doar 24 lei pe lună, TVA inclusă (5 euro pe lună). Clienţii pot opta fie pentru închirierea unui router wireless cu reducere 100%, pe întreaga perioadă minimă contractuala, sau pentru achiziţionarea unui router wireless la preţul de listă de 699 lei, TVA inclus.

Oferta este disponibilă în perioada 9 septembrie – 17 noiembrie 2019.

Telekom Romania oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile şi are aproximativ 10 milioane de contracte servicii. Compania este prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii integrate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.