Facebook Argentina va trebui să plătească un milion de pesos /95.000 de euro/ unui pompier argentinian insultat pe reţeaua socială, a anunţat marţi Ministerul argentinian al Justiţiei.
Potrivit avocatului său, Ezequiel Zabale, pompierul voluntar a cerut în zadar Facebook să-i închidă profilul după o ceartă în cazarmă.
În 2013, pompierul din Rosario, al treilea mare oraş din Argentina, a obţinut câştig de cauză în instanţă dar profilul a rămas activ. Facebook a fost condamnată pentru că nu a aplicat hotărârea.
"Clientul meu lucrează pentru o instituţie publică. După o dispută cu superiorii lui, a început să fie insultat din diferite conturi pe Facebook", dar potrivit avocatului, reţeaua socială americană "a căutat scuze pentru a nu închide" profilul.
"Am notificat compania de mai multe ori" la sediul filialei argentiniene, dar şi la Palo Alto, California, a subliniat Zabale.
Judecătorul Carlos Cadierno a ordonat de asemenea o penalizare de 50.000 de pesos /5.000 de euro/ pe lună de întârziere.
Compania americană poate face apel la decizie.
Întrebată de AFP, Facebook Argentina a refuzat să vorbească.
În Argentina, Facebook numără 23 de milioane de utilizatori activi pe lună, din 1,35 miliarde în întreaga lume.
Comentează