Un preot a fost ucis în drum spre casă de la liturghie de către un grup înarmat în Pakistan

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 30-01-2022

Actualizat: 30-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Anadolu Agency

Bărbați înarmați au ucis un preot creștin și l-au rănit pe altul în timp ce conduceau acasă de la slujba de duminică în orașul Peshawar din nord-vestul Pakistanului, a declarat poliția.

Părintele William Siraj, în vârstă de 75 de ani, a fost împușcat de mai multe ori și a murit pe loc în ambuscada din cartierul Gulbahar, în timp ce părintele Naeem Patrick a fost tratat pentru scurt timp la spital pentru o rană la mână, rezultată în urma unei împușcături, a spus ofițerul Iqbal Shah. Un al treilea preot din mașină a fost nevătămat.

Nimeni nu și-a revendicat imediat responsabilitatea pentru atac, acesta fiind cel mai recent incident care a vizat mica minoritate creștină din Pakistan în ultimii ani. Violența militanților a înregistrat o creștere de când talibanii pakistanezi au decis încetarea focului cu guvernul luna trecută, informează abcnews.go.com.

O slujbă de pomenire pentru Părintele Siraj va avea loc luni la Biserica All Saints din Peshawar, care a fost atacată fără milă de militanți cu bombe și focuri de armă în 2013. Peste 70 de credincioși au fost uciși și alți 100 au fost răniți.

Mahmood Shah, premierul provinciei Khyber Pakhtunkhwa, a condamnat atacul, cerând poliției să găsească vinovații cât mai curând posibil. Episcopul Humphrey Peters a condamnat, de asemenea, uciderea, spunând că are drept scop dăunarea armoniei interreligioase.

Tot duminică, o bombă plasată într-o motocicletă parcata a explodat în provincia de sud-vest Baluchistan, rănind 16 trecători, a declarat poliția. Nimeni nu și-a revendicat imediat responsabilitatea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri