Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un șef de la Agenția de Protecție a Mediului e exasperat: 'Am ajuns grădina zoologică a României şi a Europei; atacurile urşilor s-au înmulţit'

ursi

Atacurile urşilor asupra zonelor locuite de oameni s-au intensificat concomitent cu creşterea numărului acestor animale sălbatice, numai în ultimii cinci ani fiind înregistrate oficial peste 1.000 de pagube în culturile agricole şi gospodăriile cetăţenilor din judeţul Covasna, a declarat marţi conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM).

Directorul instituţiei, Gheorghe Neagu, a menţionat că din anul 2016 cotele de recoltare a urşilor au scăzut considerabil la nivel naţional şi derogările acordate de Ministerul Mediului pentru extragerea exemplarelor periculoase au fost aproape o jumătate faţă de solicitări, potrivit agerpres.ro.

"Populaţia de urşi a crescut în ultima perioadă şi este destul de dificil de controlat (...) La nivelul judeţului Covasna în decurs de cinci ani avem peste 1.060 de pagube atât în culturi agricole, cât şi la animale. Anul acesta, până la ora actuală, avem peste 25 de pagube, chiar şi la bovine mari. Săptămâna trecută am avut la Moacşa un atac la specia Angus, a atacat o vacă de 750 de kg. Vă daţi seama că o vacă de talia asta costă în jur de 2.000 de euro. Sâmbătă spre duminică, tot la Moacşa am avut un atac la o bovină de 300-400 de kilograme, a fost azi comisia să constate paguba. Am avut şi la Aita Seacă tot ieri o bovină de peste 300 de kg omorâtă de urs, am avut la Vâlcele cinci stupi de albine distruşi de urs, la Calnic am avut un vagon apicol rupt, la Micfalău a avut loc acum câteva zile un atac la un restaurant şi la o pensiune şi ieri noapte ursul a încercat să intre în trei locuinţe. Am avut la Malnaş Băi un atac la vila unui om de afaceri, dacă vă arăt imaginile, frigiderul l-a făcut zob, ursul a scos tot ce a putut, conserve, carne. (...) Am mai avut şi în anii trecuţi situaţii în care urşii au intrat în vile şi în casele oamenilor, la Comandău, spre exemplu. (...) Chestiunea aceasta durează de mai mulţi ani, dar în ultima perioadă s-au accentuat atacurile asupra zonelor locuite de oameni. La Belin Vale urşii umblă prin curţi, la Ojdula o ursoaică cu pui a mâncat 35 de pui de carne iar la Crasna, pe DN10, au apărut doi pui de urs care aşteaptă să primească mâncare de la trecători", a declarat Gheorghe Neagu.

Acesta a mai spus că, din păcate, în România nu există un cadru legislativ coerent care să conducă la gestionarea adecvată a problemei urşilor.

"Legislaţia este aproape de zero. (...) Covasna şi încă câteva judeţe au devenit grădina zoologică a României şi, la rândul nostru, am devenit grădina zoologică a Europei. Îmi pare rău să spun acest lucru. (...) În 2016 aveam o populaţie de urşi estimată la 1.200 de exemplare şi am ajuns în 2020 cam 1.670 de exemplare", a menţionat directorul APM Covasna.

Conducerea Prefecturii Covasna a anunţat tot marţi că a întocmit un raport privind problemele cauzate de urşi, pe care l-a înaintat Ministerului Mediului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.