Un senator PNL ii cedează lui Crin funcția de vicepreședinte al Senatului

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 31-05-2014

Actualizat: 31-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"În Biroul Politic de luni o să fac public că în grupul senatorial al PNL voi iniţia procedura de vot prin care Crin Antonescu să preia demnitatea pe care o deţin eu, şi anume de vicepreşedinte al Senatului", a afirmat Obreja.

Potrivit acestuia, "totul depinde de decizia lui Crin Antonescu".

Senatorul PNL Marius Lucian Obreja a fost ales în martie, de plenul Senatului, vicepreşedinte al acestei Camere, în urma demisiei din această funcţie a senatorului Florin Constantinescu (PSD).

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri