Pe ecran, cei patru protagonişti aleargă pe străduţe pentru a scăpa de o mulţime de oameni furioşi şi de topoarele şi bâtele acestora: deşi linşajele pentru blasfemie au făcut deja zeci de victime în Pakistan, este prima dată când ele au fost prezentate într-o producţie de televiziune, informează AFP, potrivit Agerpres.
Temându-se de represalii din partea extremei drepte islamiste, jurnaliştii şi artiştii pakistanezi se ţin de obicei la distanţă de extrem de sensibila chestiune a blasfemiei într-o ţară născută din împărţirea Indiei, având islamul ca religie de stat.
Dar în acest an, unul dintre cele mai urmărite posturi TV private din ţară, Hum Network Limited, a stârnit o adevărată undă de şoc.
El a produs şi a difuzat "Tan Man Neelo Neel" ("Vânătăi pe corp şi în suflet", în limba urdu - n.red.), un serial TV cu 11 episoade şi cu un final intens: linşajul unui tânăr cuplu pentru un videoclip care i-ar arăta în timp ce dansau într-o moschee.
"Acest subiect nu a fost niciodată evocat, de frică", a declarat Sultana Siddiqui, patroana postului Hum şi personalitate marcantă a industriei mass-media şi de divertisment din Pakistan. "Însă a meritat să ne asumăm riscul", a adăugat ea.
Ea a povestit, cu lacrimi în ochi, linşajul care a şocat-o cel mai mult: cel al lui Machal Khan, student la jurnalism, torturat şi bătut până la moarte de colegii lui de facultate pentru publicarea unor aşa-zise blasfemii pe Facebook.
"Toate oasele rupte"
"Nu am mai putut să dorm după ce am auzit-o pe mama lui Machal spunând că toate oasele din corpul lui au fost rupte, chiar şi falangele. Îmi repetam: 'cât de violent au putut să îl lovească?'", a adăugat ea.
Tatăl lui Machal, Mohammed Iqbal, a declarat că a apreciat "omagiul" adus de serialul "Tan Man Neelo Neel", care se încheie cu fotografii ale victimelor, inclusiv cu Machal.
"Lumea întreagă discută despre blasfemia din Pakistan dar noi, principalii vizaţi, vorbim arareori în public despre asta", a constatat el, declarându-se totuşi fericit că "acest subiect ajunge, în sfârşit, la televiziune".
La televiziune, da, însă cu picătura, recunoaşte Sultana Siddiqui.
"Şi mie îmi este frică de extremiştii care ar putea să mă atace sub false pretexte. Deci, trebuia să vorbim despre această problemă într-o manieră respectuoasă", a declarat ea.
Serialul TV alocă, de altfel, foarte puţin timp blasfemiei.
Primele zece episoade urmăresc vieţile unor tineri şi ale familiilor lor: alegerea de a deveni dansator pentru unul, greşelile celuilalt pe reţelele de socializare, refuzul Poliţiei de a auzi că un bărbat a fost violat...
Toate aceste subiecte, deşi sensibile, sunt explorate în detalii. În schimb, linşajul pentru blasfemie apare doar la final, cu o muzică ce acoperă zgomotele şi ţipetele şi cu imagini difuzate într-un slow-motion artistic.
Prin această soluţie, serialul TV şi-a găsit un public într-o ţară în care doi locuitori din cinci se declară pasionaţi de seriale TV.
"Ar fi trebuit să vorbim despre asta mai devreme: poate că nu ne-am fi aflat în acest punct astăzi şi poate că tinerii noştri nu ar fi pe cale să moară", a declarat Moustafa Afridi, scenaristul producţiei.
Decesele cauzate de blasfemie rămân cu siguranţă una dintre cele mai mari probleme nespuse în a cincea ţară din lume prin prisma mărimii populaţiei.
În mod regulat, bărbaţi şi femei, uneori miniştri, sunt ucişi, lăcaşuri de cult sunt incendiate, dar în faţa acestor situaţii "forţele de ordine nu reuşesc adeseori să îi salveze pe cei (suspectaţi) de blasfemie", acuză Comisia pentru drepturile omului din Pakistan (HRCP), principalul ONG care apără libertăţile civile.
Au existat chiar cazuri de linşaj la porţile secţiilor de poliţie unde erau reţinuţi suspecţii.
Mai presus de toate, acuzaţia de blasfemie, atât de incontestabilă, a devenit argumentul suprem în cadrul disputelor personale.
HRCP arată că, în cazul linşajelor pe care le-a examinat, acuzaţiile au fost "bazate pe invenţii cu rea intenţie şi pe informaţii false".
Deşi nu ucide întotdeauna, anatema blasfemiei poate reduce la tăcere: în 2020, actriţa Saba Qamar şi cântăreţul Bilal Saeed au trebuit să îşi ceară scuze în mod public şi să suporte doi ani de proceduri judiciare pentru un videoclip în care dansau într-o moschee.
În acelaşi timp, filmul "Zindagi Tamasha", premiat la Los Angeles sub titlul englezesc "Circus of Life", a fost atacat de islamiştii din mişcarea Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP).
Mişcarea a reuşit să împiedice difuzarea în cinematografe a acestei fabule împotriva obscurantismului, susţinând că prezenta un imam într-un mod care ţinea de blasfemie.
Pentru Arafat Mazhar, directorul Alianţei împotriva politicii blasfemiei, un comitet care denunţă instrumentalizarea legii antiblasfemie, serialul TV "Tan Man Neelo Neel" este un mare pas înainte.
Serialul TV "a declanşat o critică fără precedent a violenţei mafiote", a spus el. "Oamenii nu au urmărit doar un serial, ci au dezbătut pentru prima dată la scară largă".
"Acum trebuie să mergem mai departe", susţine Arafat Mazhar, care are în sfârşit impresia că activitatea sa nu mai este inutilă.
"Nu mai putem doar să denunţăm violenţa, trebuie să punem sub semnul întrebării structurile care fac ca linşajele colective să aibă loc", a adăugat el.
Comentează