Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un şofer a intrat cu maşina într-o casă, din cauza neacordării de prioritate

facebook.com
politia

Un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane, din care una încarcerată, s-a produs vineri dimineaţa, într-o intersecţie din Drobeta Turnu Severin, când o maşină a intrat într-o casă, potrivit Agerpres.

"În intersecţia dintre străzile Carpaţi cu Toamnei din Drobeta Turnu Severin, un autoturism a intrat într-o casă, conducătorul fiind încarcerat. În accident sunt două autoturisme implicate şi trei persoane rănite. Drumul, însă, nu este blocat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Nicolae Lohon. 

Cauza accidentului, după primele date, pare a fi neacordarea de prioritate, potrivit sursei citate.

Citește și: O tânără a murit, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat

La faţa locului au intervenit şi pompierii mehedinţeni, care au acţionat pentru descarcerarea unei persoane în vârstă de 35 de ani, dar şi pentru acordarea îngrijirilor medicale a două dintre victime. 

"Pompierii au acordat şi primele îngrijiri medicale, unui bărbat în vârstă de 35 de ani şi unui copil de cinci ani, ambele conştiente şi cu traumatisme uşoare. Echipajul SMURD a transportat la UPU copilul, în timp de bărbatul a refuzat transportul la spital după primirea îngrijirilor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.