DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un şofer a stat IZOLAT pe capotă aproape 10 ore, după ce a căzut cu autoutilitara într-un canal - FOTO

sofer

Salvatorii de la Detaşamentul Urziceni din cadrul ISU Ialomiţa au intervenit duminică dimineaţa în cazul unei autoutilitare care a căzut într-un canal cu apă, la Moviliţa, potrivit Agerpres.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 20 ani, s-a autoevacuat din vehicul şi a rămas izolat aproape 10 ore pe capota cabinei, cu membrele inferioare în apă.

Citește și: Rareș Bogdan: 'Nu mai tolerez nicio obrăznicie a Vioricăi Dăncilă! Duceți țara în groapă și vorbiți de bunăstare?'

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomiţa, slt. Lăcrămioara Chirea, pentru salvarea lui au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice şi o ambulanţă SMURD, precum şi cadre medicale ale SAJ Ialomiţa cu o autosanitară. 

"Persoana a fost scoasă conştientă şi cooperantă, prezentând excoriaţii pe corp şi faţă. Din spusele victimei, accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22,00, iar el a rămas toată noaptea izolat pe capota cabinei. Pacientul a fost preluat cu ambulanţa SAJ şi transportat la spitalul din Urziceni, fiind apoi transferat către o unitate medicală din Capitală cu semne de hipotermie", a mai declarat sursa citată.

Ialomiţa: Intervenţie a pompierilor pentru salvarea unui bărbat care a căzut sămbătă cu maşina într-un canal cu apă şi şi-a petrecut noaptea pe capota vehiculului  - FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.