Un șofer în vârstă de 81 de ani a lovit un copil

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-12-2024

Actualizat: 26-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Evenimentul rutier a avut loc joi, pe o stradă din municipiul Bistriţa.

„Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 81 de ani din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a surprins şi accidentat un minor de 12 ani, angajat în traversarea străzii. Minorul rănit a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanţii Poliţiei judeţene Bistriţa Năsăud.

Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii Biroului Rutier Bistriţa continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri