Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un SONDAJ diferit pentru BREXIT: Cum s-a decis în Uniunea Europeană

ue uniunea europeana

Cetăţenii europeni sunt din ce în ce mai favorabili, spre deosebire de britanici, menţinerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat simultan în nouă ţări europene, ale cărui rezultate au fost publicate luni, în Franţa, de cotidianul francez Le Figaro, cu numai două săptămâni înaintea referendumului privind eventuala ieşire a Marii Britanii din UE, relatează AFP.

'Europenii se manifestă în mod clar în favoarea rămânerii britanicilor în cadrul 'clubului Celor 28'', constată cotidianul francez conservator.

Citește și: Vasile Blaga se laudă cu REUȘITA PNL de la alegeri: Avem peste 1.000 de primării

'Acest sentiment a crescut chiar în mod substanţial în Germania (+1%), Franţa (+6%) şi Polonia (+10%) în comparaţie cu un sondaj anterior, realizat de acelaşi institut, în aprilie', subliniază Le Figaro.

În Germania, 79% (78% în aprilie) dintre persoanele intervievate şi-au exprimat dorinţa ca Regatul Unit să rămână în cadrul UE. Procentul celor care se pronunţă ca Marea Britanie să nu părăsească UE este de 65% (59% în aprilie) în Franţa şi de 64% (54% în aprilie) în Polonia.

Citește și: SUA trimit una dintre cele mai redutabile arme la Constanța

Luxemburghezii (66%), olandezii (63%), danezii (62%), finlandezii (62%) şi cehii (62%) doresc de asemenea, în marea lor majoritate menţinerea Regatului Unit în cadrul UE.

La nivelul societăţii britanice, 'tabăra în favoarea Brexit are un uşor avantaj'. Astfel, britanicii în proporţie de 43% (34% în aprilie) preferă să vadă Marea Britanie în afara UE, în timp ce 41% (38% în aprilie) îşi doresc ca ţara lor să fie în continuare membră a Uniunii Europene.

Citește și: Jurnalist Antena 3 : “Nesimtire si aroganta fara margini”

'Sondajul scoate în evidenţă un decalaj între dorinţă şi pronostic', scrie cotidianul francez. Astfel, în ceea ce priveşte rezultatul final, 43% dintre britanici 'cred că alegătorii vor vota la referendumul pentru menţinerea' ţării în UE, ceea ce înseamnă o creştere de 3 puncte procentuale faţă de luna aprilie.

Doar 26% dintre britanici chemaţi să voteze prezic că ţara lor se va rupe de UE.

Citește și: Un nou SCANDAL la PRO TV: Totul a plecat de la finala la 'Ferma Vedetelor'

'Europenilor, pentru că ei nu-şi doresc, nu le vine să creadă că britanicii ar putea să părăsească UE, ceea ce poate provoca un fel de nedumerire', explică Edouard Lecerf, directorul politic şi de opinie al Institutului TNS.

Acest sondaj a fost realizat de TNS, filială a grupului Kantar, simultan în Franţa, în Germania, Polonia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Republica Cehă, Luxemburg şi Marea Britanie, în a doua jumătate a lunii mai, pe un eşantion de aproximativ 1.000 de persoane de peste 18 ani, scrie agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta a spus totul la Antena 3: SPOVEDANIA publică a fostului premier

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.