Un tânăr de 24 de ani din localitatea clujeană Dezmir a fost salvat de aparţinători şi de pompierii clujeni, după ce s-a aruncat într-o fântână, scrie Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, marţi, că tânărului, care era în stare de conştienţă, i-a fost acordat primul ajutor la faţa locului, după care a fost transportat la spital cu o ambulanţă a SMURD.
Potrivit IPJ Cluj, bărbatul ar fi încercat să se sinucidă.
Citește și: Trei copii şi două femei au fost răniţi într-un accident pe DN 6
"Din primele informaţii, bărbatul s-a aruncat în fântână, fiind scos de părinţi şi soţie înainte de sosirea la faţa locului a forţelor de intervenţie. Se pare că le-ar fi spus părinţilor şi soţiei că se va sinucide cu câteva momente înainte de a ridica capacul de la fântână şi de a se arunca", se arată într-o informare a IPJ Cluj.
De asemenea, din primele cercetări rezultă că e posibil ca tânărul să fi fost sub influenţa alcoolului.
Comentează