Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Una din cele mai mari bănci, prezentă şi în România, decizie radicală - Se retrage din două țări din Europa de Est

banca negocieri

Societe Generale şi-a vândut joi subsidiarele din Macedonia şi Muntenegru, în linie cu planul de a se retrage de pe unele pieţe din Europa de Est, într-o încercare de a-şi majora profitabilitatea, transmit MTI şi Reuters, conform agerpres.ro

SocGen nu a precizat valoarea tranzacţiilor, dar a precizat că acestea vor majora indicele său de adecvare a capitalului Tier 1 cu aproximativ două puncte de bază şi vor reduce activele riscante cu aproximativ 1,1 miliarde de euro. Tranzacţia va duce de asemenea la costuri de 66 de milioane de euro pentru grupul bancar, care au fost deja incluse în rezultatele pe trimestrul patru din 2018, a informat Societe Generale. 

Banca franceză a acceptat să vândă Societe Generale Muntenegru grupului ungar OTP, care îşi extinde prezenţa în regiune, iar Ohridska Banka Societe Generale din Macedonia băncii austriece Steiermaerkische Sparkasse. Cu o cotă de piaţă de 11,5%, Societe Generale Banka Muntenegru este a patra mare bancă din statul balcanic. OTP se aşteaptă ca tranzacţia să se finalizeze în următoarele luni, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare.

SURSE - Agenția Standard & Poor's SCADE ratingul de țară al României: AGITAȚIE mare la Guvern


În 2017, Societe Generale anunţa că se retrage din ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE) în care nu este în top trei al cotei de piaţă, respectiv Bulgaria, Serbia, Macedonia, Republica Moldova şi Muntenegru. Până în prezent, grupul francez şi-a vândut subsidiarele din Serbia, Bulgaria, Albania, dar şi afaceri din Belgia şi Africa de Sud. 

OTP Bank, cel mai mare grup bancar din Ungaria, are o prezenţă importantă şi pe piaţa din România. 

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.