Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unda de șoc a conflictului din Israel lovește și Bursa de la București

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

Indicele BET a scăzut luni cu 1%. Fundal roşu pe pieţele externe în urma războiului dintre Israel şi Hamas, avertizează specialiștii. Este cea mai slabă lichiditate la BVB de la finele lui august, anunță Ziarul Financiar.

Luni, 9 octombrie, benchmark-ul local BET s-a depreciat cu 0,9% la sub 13.900 de puncte, într-o şedinţă în care toţi indicii Bursei de la Bucureşti au înregistrat pierderi, de la 0,5% pe BET-FI, unde sunt incluse societăţile de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, la 1,3% în cazul BET-BK, indice de referinţă pentru administratorii de fonduri.

Din structura indicelui principal, care începuse şedinţa pe plus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Transelectrica (-3,6%), One United Properties (-2,5%), Nuclearelectrica -(2,5%), Sphera Franchise Group (-2,5%), TTS (-2,3%), MedLife (-2,2%), BRD SocGen (-2%) şi Romgaz (-1,8%, potrivit datelor BVB.

Valoarea tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni a fost de 38,7 milioane de lei, de la 52,7 milioane vineri, sub media de anul acesta de circa 150 de milioane de lei. Astfel, ziua de luni a marcat cea mai joasă lichiditate de la sfârşitul lui august încoace.

Doar trei companii din BET au afişat creşteri, printre care şi OMV Petrom care – după un avans de 1,4% la startul şedinţei – a încheiat ziua cu un plus de 0,1% venit pe fondul unor aprecieri de 3% până la 4% pe preţurile barililor de petrol Brent şi West Texas Intermediate. La rândul lor, evoluţiile au fost susţinute de temerile conform cărora conflictul dintre Israel şi gruparea palestiniană Hamas s-ar putea răsfrânge asupra marilor producători de petrol din Orientul Mijlociu.

De altfel, incertitudinea generată de războiul israelo-palestinian s-a reflectat şi asupra celorlalte pieţe din Europa. De exemplu, la Paris, indicele CAC 40 pierdea 0,4% în ultimele ore de tranzacţionare, în timp ce DAX din Germania şi IBEX 35 din Spania coborau cu 0,6%, respectiv 0,9%. Indicele paneuropean Stoxx 600 era pe minus cu 0,2%, peste dinamica pieţelor americane, unde scăderile ajungeau la 0,3%-0,9% pe Dow Jones, S&P şi Nasdaq.

În Statele Unite, investitorii se îndreptau către active considerate mai sigure, precum obligaţiunile şi aurul spot, pe plus cu 0,9%. Barilul WTI creştea cu 4,2%.

Totodată, se remarcau creşterile înregistrate de unele companii europene de apărare: Saab (8,6%), Leonardo SpA (4,6%) şi Rheinmetall (6,2%). Acţiunile operatorilor aerieni British Airways, Lufthansa şi Air France scădeau cu 4,5% până la 7,7%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.