Premium
Rusia are un minister numit "al situațiilor de urgență". Nu mi-a fost niciodată clar dacă acest minister există pentru că Rusia este o țară mare, cu multe urgențe, sau pentru că este o țară prost organizată. România, mai mică și mai europeană, nu are Minister al situațiilor de urgență, dar ea îl are în ultimii ani pe Raed Arafat. Când ți-e frică de moarte chemi SMURD-ul „lui Arafat”, când cade un avion, când ia foc clubul Colectiv vine tot Arafat. Dacă Arafat spune că legea Sănătății este proastă pentru că nu reglementează corect serviciul de urgențe, atunci Legea sănătății nu trece. Și, pe parcurs, cad unul sau două guverne (depinde cum numeri). Arafat este mai mult decât o persoană, este o instituție: Arafatul situațiilor de urgență.
Până de curând Raed Arafat era, într-adevăr, prezent în orice urgență, folosit de guvernul român atât pentru abilitățile de a relaționa cu presa, cât și pentru abilitățile sale de a mai urni celebra birocrație românească.
„'Haideti domnilor, nu fumaţi aici că suntem într-o instituţie publică. Legea interzice.' Cei 8 ardeleni surprinşi în sala de şedinţa îl privesc încruntaţi. Printre ei sunt câţiva oameni importanţi din administraţia spitalului, constructori şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale. Unul are o nuntă, altul şi-a amânat cu o zi plecarea în concediu, trei au venit special de la Bucureşti, dar toţi îşi petrec dimineaţa de sâmbătă într-o şedinţă programată de Raed.” Așa descrie Vlad Mixich o ședință gestionată de subsecretarul de stat Arafat.
Iar presiunea lui Arafat nu este întotdeauna strict formală:
„Am sunat-o şi i-am zis: 'Irina, data viitoare am să explic la familia pacientului de ce nu am ajuns noi şi că puteam să ajungem. şi am să-i dau şi adresa ta de acasă. şi da Domnul să fie şi o familie de nebuni, ca să-ţi vină ţie acasă. Dacă n-ai înţeles vreodată că trebuie să ne chemi pentru că putem face ceva pentru bolnav, poate ai să înţelegi atunci.' Şi am închis telefonul. S-a speriat şi a început să ne trimită. Cred că eram în stare să fac treaba asta şi să spun la familie”, descrie el însuși un conflict din trecut.
În timp, însă, reputația lui Arafat a mai pălit. Prietenii au zis că poate s-a întins prea mult. Dușmanii au zis că mitul Arafat este fals șî împăratul gol; mai ales proaspeții dușmani, cei de după 2012. Mai ales după problemele relevate la nivel ISU de incidentul Colectiv, Arafat a intrat într-un con de umbră. Poate a contat și că a fost văzut alături de Gabriel Oprea. Poate și lui i-a convenit să iasă de sub lumina atenției publice.
Așa că, în scandalul sindromului hemolitic-uremic, Arafatul nu a mai fost chemat. Nici opinia publică nu l-a mai cerut ca altădată, înțelegând, poate, că trebuie și cei mai noi să-și arate abilitățile. Desigur, ca angajat al Ministerului de Interne, Arafat nici nu avea atribuții directe. Dar asta nu contează neapărat atunci când este vorba de „ayatollahul medicinii de urgență”.
Doar că cei noi nu au fost deloc la înălțimea speranțelor. Atunci când nu i-a certat primul ministru... s-au certat ei singuri.
Citiți și:
Ministrul Sănătății: Îmi asum problemele de comunicare apărute în gestionarea crizei bebelușilor
Cioloș l-a criticat pe ministrul Agriculturii
În mod ironic, genul de erori de comunicare ale Guvernului, care apar când nu știe stânga ce face dreapta, sunt exact cele pe care Arafat le controla cel mai bine. Cuplul Achimaș Cadariu / Achim Irimescu sunt un soi de anti-Arafat, dar nu în sensul bun, în care ar evita lipsurile acestuia. Ci în sensul rău, în care greșesc tocmai ceea ce lui Arafat îi ieșea cel mai bine.
Sincer, mă aștept ca la următoarele incidente să îl vedem pe Arafat revenind la frâiele ministerului neinstituționalizat al situațiilor de urgentă. Poate nu chiar de la prima urgență. Poate că, de data asta, va fi mai selectiv cu riscurile pe care și le asumă. Dar, oricum, curând.
