Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UniCredit analizează o posibilă fuziune a subsidiarelor din Slovenia şi Austria

unicredit

Grupul bancar italian UniCredit a anunţat marţi că analizează o posibilă fuziune a subsidiarei din Slovenia, UniCredit Banka Slovenija d.d., cu cea din Austria, UniCredit Bank Austria, informează Reuters.

Conform planurilor analizate, UniCredit Banka Slovenija d.d. ar urma să devină o sucursală a UniCredit Bank Austria AG.

"Obiectivul evaluării este definirea unui nou model operaţional mai simplu în ambele ţări", a precizat grupul bancar italian, adăugând că de acum încolo UniCredit Group va opera în Slovenia sub marca UniCredit Bank, potrivit Agerpres.

Grupul bancar italian se aşteaptă să finalizeze procesul de evaluare a posibilei fuziuni a subsidiarelor din Slovenia şi Austria în trimestrul al treilea.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.