Companiile Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de viaţă au obţinut, în primele trei luni, un profit brut de 5 milioane euro, în timp ce volumul total al primelor brute subscrise a fost de 35,3 milioane euro, în creştere cu 14,5% faţă de acelaşi interval din 2023, potrivit unui comunicat al asigurătorului.
Conform sursei citate, asigurările non-auto şi cele de viaţă au menţinut trendul ascendent, fiind principalele motoare de creştere pentru activitatea companiei în prima parte a acestui an.
Astfel, pe segmentul de asigurări non-auto, volumul vânzărilor a atins nivelul de 18,4 milioane euro în primul trimestru, fiind în creştere cu 21% faţă de perioada similară din 2023.
În ceea ce priveşte dinamica soluţiilor destinate clienţilor retail, asigurările pentru locuinţă au continuat să câştige încrederea clienţilor, generând un volum de vânzări cu 7% peste cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut.
Asigurări pentru companii
În zona asigurărilor pentru companii, cele mai importante creşteri au fost raportate pentru asigurările de răspunderi (+32%), asigurările tehnice (+26%) şi asigurările pentru întreprinderi mici şi mijlocii (+7%).
Potrivit sursei citate, asigurările de viaţă de la Uniqa au generat, în primele trei luni, prime brute subscrise în valoare de 10,4 milioane euro, cu 31% peste cele înregistrate în acelaşi interval al anului trecut, o contribuţie semnificativă venind din zona asigurărilor tradiţionale, unde volumul vânzărilor a crescut cu 47%.
În perioada ianuarie - martie 2024, ambele companii Uniqa au înregistrat, în total, 44 de reclamaţii, dintre care 41 unice şi 3 conexe.
Uniqa Insurance Group operează pe piaţa românească din 2008, oferind toate formele de asigurări de bunuri, de răspundere şi de persoane. În 2010, Uniqa a început operaţiunile pe piaţa asigurărilor de viaţă, lansând compania Uniqa Asigurări de viaţă.
Comentează