Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNJR îi cere lui Dacian Cioloș s-o oblige pe Raluca Prună să participe la anumite dezbateri

raluca pruna

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Miliţia Spirituală îi cer premierului Dacian Cioloş să îi solicite ministrului Justiţiei, Raluca Prună, să participe la dezbaterile ce vizează ordonanţa de urgenţă privind interceptările, despre care aceste organizaţii spun că "afectează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi funcţionarea sistemului de justiţie".

UNJR aminteşte, într-un comunicat de presă, că ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a fost abordată, împreună cu proiectul de lege privind securitatea cibernetică, într-o nouă dezbatere publică, organizată marţi de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC), cu tema 'Responsabilitatea Statului în respectarea vieţii private asigurând securitatea naţională'.

Potrivit sursei citate, UNJR, Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Miliţia Spirituală apreciază prezenţa la respectiva dezbatere a ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a consilierului de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a CSM, DIICOT, SRI, STS, CERT-RO, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a şefului Cancelariei premierului.

"Apreciem, de asemenea, deschiderea spre dialog a MCPDC, însă subliniem faptul că eforturile acestui minister sunt ineficiente în condiţiile în care nu sunt dublate de un interes real din partea Ministerului Justiţiei. Din partea acestui minister a participat secretarul de stat Adrian Baboi-Stroe, care are ca portofoliu Politicile publice anticorupţie şi managementul calităţii, portofoliu substanţial diferit de fondul discuţiilor. Absenţa ministrului Justiţiei, Raluca Prună, şi de la această dezbatere este de neînţeles, cu atât mai mult cu cât în invitaţia şi agenda trimise iniţial aceasta apărea ca şi co-iniţiator al dezbaterii, pentru ca în final Ministerul Justiţiei să se retragă, iar dezbaterea sa fie asumată numai de MCPDC", se arată în comunicatul citat.

UNJR susţine că ministrul Justiţiei nu a dat curs nici invitaţiei societăţii civile de a participa la dezbaterea organizată pe aceeaşi temă la Palatul Parlamentului în data de 31 martie.

"Ordonanţa de urgenţă nr. 6/11 martie 2016 se dezbate în prezent în Parlament, iar ministrul Justiţiei participă în mod activ în comisiile de specialitate pentru a o susţine. Era important, de aceea, ca măcar acum aceasta să aibă un dialog cu organizaţiile care au semnalat gravele probleme de constituţionalitate pe care această ordonanţă de urgenţă le are, pentru ca acestea să poată fi corectate. Facem un apel public prim-ministrului Dacian Cioloş să îi solicite ministrului Justiţiei, Raluca Prună, să participe la acest tip de dezbateri. Ordonanţele de urgenţă care afectează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi funcţionarea sistemului de justiţie trebuie dezbătute în profunzime, iar problemele ridicate nu trebuie tratate cu indiferenţă sau superficialitate", se subliniază în comunicatul UNJR.

De asemenea, în comunicatul semnat de UNJR, Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Miliţia Spirituală se afirmă că este "imperativ" ca Guvernul să îşi asume în cel mai scurt timp elaborarea unui cadru legislativ pentru "activităţi de supraveghere tehnică" care să respecte garanţiile tehnice şi juridice impuse de CEDO.

"Implicarea Serviciului Român de Informaţii în elaborarea acestei ordonanţe de urgenţă, relevată de reprezentantul SRI la dezbateri, este contrară normelor ce reglementează procesul legislativ, cu atât mai mult cu cât ordonanţa priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică reglementate de Codul de procedură penală, şi nu cele privind siguranţa naţională", mai susţin semnatarii.

Potrivit acestora, în elaborarea legilor privind securitatea naţională, Guvernul trebuie să solicite opinia unor instituţii europene cu expertiză recunoscută în domeniu, în special a Comisiei de la Veneţia, "pentru a evita adoptarea unor legi interne care să încalce standardele europene în materia garanţiilor ce trebuie să însoţească orice limitări ale drepturilor omului".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.