Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNTRR: Sistemul TIR reduce timpii de transport cu până la 58%, în cadrul operaţiunilor de transport între UE şi Marea Britanie

agerpres.ro
coada tiruri frontiera

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) încurajează utilizarea sistemului TIR pentru eficientizarea controalelor vamale în cadrul operaţiunilor de transport între Uniunea Europeană (UE) şi Marea Britanie, în condiţiile în care acest sistem reduce timpii de transport cu până la 58%, iar costurile cu până la 38%.

"Sistemul TIR ar putea face o diferenţă reală pentru companiile care efectuează transporturi rutiere între UE şi Marea Britanie, întrucât îmbină o declaraţie vamală şi o garanţie într-un document sigur. Începând cu 1 ianuarie 2021, Marea Britanie nu mai face parte din Uniunea Vamală UE, astfel toate bunurile ce se vor transporta între cele două teritorii vor fi supuse formalităţilor vamale în temeiul dreptului Uniunii. Schimburile comerciale cu Marea Britanie devin operaţiuni de import-export, pentru care se aplică formalităţi vamale", se menţionează într-un comunicat al UNTRR remis luni AGERPRES.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

În luna februarie 2021, o firmă de transport rutier poloneză a realizat cu succes un transport de produse medicale între Polonia şi Marea Britanie folosind sistemul TIR, în condiţiile în care lanţul logistic dintre UE şi Marea Britanie este îngreunat din cauza documentelor solicitate de Brexit, întârzieri, lipsa brokerilor vamali şi a garanţiilor de tranzit.

Potrivit UNTRR, transportul rutier de mărfuri dintr-o ţară non-UE către o ţară UE sau invers poate fi desfăşurat prin utilizarea sistemului TIR, carnetul TIR servind ca declaraţie vamală de tranzit solicitată de vamă şi ca dovadă a existenţei garanţiei necesare. În prezent, Marea Britanie (la fel ca toate celelalte state membre UE) este deja parte contractantă în nume propriu la Convenţia TIR.

În plus, odată autorizat să utilizeze Carnete TIR, transportatorul poate beneficia de regimul TIR fără cheltuieli suplimentare în toate cele 77 de Părţi Contractante ale Convenţiei TIR (76 de state din Europa, Asia, Africa plus Uniunea Europeana), unde sistemul de tranzit este operaţional în prezent.

"Sistemul TIR economiseşte timp şi bani pentru operatorii de transport şi autorităţile vamale, prin facilitarea trecerilor mai rapide ale frontierei. Întrucât măsurile de control vamal sunt luate în ţara de plecare şi sunt acceptate de toate ţarile de tranzit şi destinaţie, nefiind nevoie de controale fizice la frontiera. Acest lucru înseamnă ca mai multe transporturi pot trece prin frontiere în fiecare zi, reducând costurile şi timpul de transport pentru comercianţi şi, la rândul lor, reducând preţurile pentru milioane de utilizatori finali din întreaga lume. Sistemul TIR a redus timpii de transport cu până la 58% şi costurile cu până la 38%", susţin reprezentanţii UNTRR.

Începând cu mai 2021, carnetul TIR va fi disponibil şi în versiunea eTIR şi va putea fi utilizat electronic de către firmele de transport rutier.

Citește și: CTP îl face PRAF pe Klaus Iohannis: 'Ești ridicol și jenant. E de-a dreptul grotesc!'

Totodată, Ambasada Marii Britanii în România, în parteneriat cu UNTRR, organizează în data de 3 martie 2021 un seminar online privind facilitarea comerţului şi a operaţiunilor de transport rutier între Uniunea Europeana şi Marea Britanie în contextul Brexit. În cadrul evenimentului, reprezentanţii IRU vor realiza o prezentare a beneficiilor sistemului TIR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.