Unul dintre suspecții jafului de la o bancă din Baia Mare a fost prins. Polițiștii îi caută pe al doilea făptaș

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 06-07-2018

Actualizat: 06-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

Un bărbat, bănuit de comiterea tâlhăriei de la o unitate bancară din Baia Mare, a fost identificat de poliţişti şi arestat preventiv, după ce ieri au fost făcute mai multe percheziții în acest caz. Un alt bărbat este căutat.

"Soluţionarea cazului de tâlhărie, comisă în luna mai a.c., într-o unitate bancară din municipiul Baia Mare, a fost o prioritate a poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de poliţişti, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare a emis trei mandate de percheziție domiciliară.
Astfel, ieri, 5 iulie, poliţiştii au efectuat cele trei percheziții domiciliare, una la sediul unei societăţi comerciale şi două la persoane fizice, în județele Bihor și Caraș-Severin.
Toate activităţile specifice desfăşurate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, precum şi cooperarea cu alte structuri de specialitate, şi-au dovedit eficienţa.
Ieri, a fost identificat unul dintre bănuiţi: un bărbat, de 40 de ani, domiciliat în Caraş-Severin, care locuia fără forme legale în Oradea.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta, identificarea tuturor persoanelor implicate şi recuperarea prejudiciului", potrivit polițiștilor.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri