Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stare de URGENȚĂ în Statele Unite: Ochiul uraganului Irma a ajuns pe insula Florida Keys! Trump anunță 'apocalipsa' - VIDEO

www.cnn.com
uragan Irma inundații

UPDATE

Ochiul uraganului Irma a ajuns duminică pe insula Florida Keys şi se apropie de Peninsula Florida, relatează Associated Press. Aproximativ 35.000 de români se află în zona afectată de uragan, iar Ministerul român de Externe a activat Celula de criză. Unul dintre românii aflaţi în Florida este regizorul Alex Ceauşu, care a postat pe Facebook mai multe materiale video.

Potrivit Centrului pentru Uragane, pe aeroportul internaţionale Key West se înregistrează vânt cu viteza de 80 de kilometri pe oră.

Între timp, sute de mii de oameni au rămas fără curent electric în Florida.

Ţinând cont de altitudinea joasă, insulele Keys sunt deosebit de vulnerabile la creşterea nivelului mării. “Dacă aţi primit ordin de evacuare, trebuie să o faceţi acum. Este ultima voastră şansă să luaţi o decizie bună”, a spus guvernatorul Floridei.

Preşedintele Donald Trump a declarat într-un mesaj înregistrat că Irma este “o furtună cu un potenţial distructiv absolut istoric” şi a îndemnat populaţia să asculte recomandările Guvernului şi forţelor de ordine.

 

Forţa vânturilor şi ploile intense provocate de uraganul Irma au început să facă ravagii la Miami unde numeroase străzi au fost inundate şi au căzut mai mulţi copaci, relatează duminică EFE.

Deşi ochiul uraganului, de categoria 4, se află la 50 de km sud-est de Key West, în sudul SUA, şi la 250 km de Miami, oraşul a fost afectat încă de dimineaţă de rafale de vânt şi de ploi abundente.

Citește și: Stare de CALAMITATE în Italia după inundații catastrofale: Mai mulți morți și răniți! Stare de urgență - VIDEO

Echipele de intervenţii nu prididesc cu evacuarea apelor care au inundat străzile acestui oraş unde a fost declarată de sâmbătă interdicţia de circulaţie. Străzile complet pustii strălucesc de lumina fulgerelor, iar rafalele de vânt lovesc cu putere clădirile din care zboară numeroase obiecte.

În Miami Beach, popularul bulevard Collins Avenue a fost acoperit de ape şi se teme ca situaţia să se agraveze când ochiul uraganului se va apropia şi va afecta numeroase zone de coastă. Potrivit experţilor, Irma ar putea pierde din intensitate în următoarele ore, fără a înceta să fie totuşi "cel mai puternic uragan" care să lovească Florida în ultimii ani, anunță Agerpres.

Citește și: Ce spun oamenii de știință despre ultimele uragane care au făcut prăpăd în Caraibe: Harvey, Irma, Jose şi Katia

Creşterea nivelului mării, care ar putea atinge 4,5 metri în sud-estul Peninsulei Florida, ar putea provoca inundaţii însemnate în oraşele Naples, Fort Myers sau Marco Island. Serviciului Meteorologic Naţional a emis un avertisment pentru întreaga zonă de sud până duminică la prânz (16:00 GMT).

S-a dispus de asemenea evacuarea a circa 6,3 milioane de persoane, ceea ce a provocat ambuteiaje uriaşe pe drumurile spre nord. Peste 72.000 de persoane au rămas fără electricitate şi se aşteaptă ca numărul lor să ajungă la 4,1 milioane când uraganul va lovi din plin Florida.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.