Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Urmează patru zile 'de FOC': Brexit-ul, din nou 'pe masa' negocierilor dintre Marea Britanie și UE

rfi.fr
Brexit

Uniunea Europeană şi Marea Britanie încep luni a doua rundă de negocieri pe tema Brexit-ului, o rundă care va dura patru zile şi în care vor fi abordate subiecte precum drepturile cetăţenilor, acordul financiar şi frontiera cu Irlanda de Nord, relatează EFE.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, îl va primi luni la ora locală 09:15 (07:15 GMT) pe ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, pentru deschiderea negocierilor, potrivit agendei publicate de executivul comunitar.

Citește și: NATO intervine în FORȚĂ pentru o împăcare ISTORICĂ între Germania și Turcia

Începând de luni după-amiază, ştafeta va fi preluată de trei grupuri de negociatori care au fost create pentru a aborda drepturile cetăţenilor, acordul financiar şi alte teme ale "divorţului", precum şi de coordonatori, care se ocupă de chestiuni având legătură cu Irlanda de Nord şi cu "gestionarea" acordului de ieşire din UE.

Reuniunile la nivel înalt se vor prelungi marţi, miercuri şi joi, zi în care se va încheia runda de negocieri cu o sesiune plenară între participanţi şi o conferinţă de presă la care vor participa cel mai probabil Barnier şi Davis.

Aceasta este prima rundă de negocieri dedicată exclusiv stabilirii termenilor ieşirii Marii Britanii din UE, în condiţiile în care prima rundă, desfăşurată la 19 iunie, a fost organizată pentru a pune la punct calendarul şi modalitatea de lucru în ceea ce priveşte negocierile, care vor avea loc lunar, timp de o săptămână, la Bruxelles.

Prioritatea celei de-a doua runde este de a stabili drepturile pe care le vor avea cetăţenii europeni în Marea Britanie şi britanicii în UE, de a încheia un acord pe tema obligaţiilor financiare ale Londrei - şi posibil şi ale Bruxellesului - după ieşirea britanicilor din UE şi soluţionarea situaţiei Irlandei de Nord, în sensul evitării impunerii unei frontiere "stricte" cu Republica Irlanda.

Citește și: Lovitura diplomatică prin care Macron poate deveni noul lider al Europei

Bruxellesul cere "progrese suficiente" în toate aceste domenii înainte de a începe negocierea unei relaţii viitoare între ambele părţi, punct special de interes pentru Londra. Chestiunea cea mai controversată este în prezent acordul financiar, în legătură cu care şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, a declarat săptămâna trecută că UE visează dacă îşi închipuie că ţara sa va plăti o sumă exorbitantă. Potrivit mai multor calcule, Londra ar datora UE o sumă cuprinsă între 60 şi 100 de miliarde de euro, anunță Agerpres.

În plus, UE speră să înceapă să discute şi despre alte chestiuni, cum ar fi ieşirea britanicilor din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Obiectivul Bruxellesului este ca negocierile să se încheie în toamna anului 2018, pentru ca toate părţile să poată ratifica acordul înainte de 29 martie 2019, dată care ar respecta termenul de doi ani prevăzut de tratatele europene pentru ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.