O ursoaică a fost împuşcată, luni după-amiază, în Izvoru Mureşului, după ce a devenit agresivă cu membrii echipei de intervenţie veniţi să o alunge, cei doi pui pe care aceasta îi avea fiind duşi la Centrul de reabilitare a ursuleţilor orfani din munţii Hăşmaş.
Primarul comunei Voşlăbeni, de care aparţine staţiunea Izvoru Mureşului, Mihai Tinca, a precizat pentru AGERPRES că un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut un urs între casele de locuit.
Echipa de intervenţie sosită la faţa locului a încercat alungarea animalului, dar acesta a devenit agresiv şi paznicul de vânătoare a luat decizia de a-l împuşca.
Directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Gheorgheni, Birtalan Istvan, a explicat, pentru AGERPRES, că s-a dovedit că ursoaica îşi făcuse bârlogul între curţile oamenilor şi avea doi pui mici, născuţi în ianuarie, acesta fiind motivul pentru care era agresivă.
"Am mers cu echipa de intervenţie în spatele şopronului, între cele două curţi, am observat un urs care stătea cu faţa spre noi şi când ne-am apropiat, la 15-20 metri, mormăia şi a fugit către noi, a vrut să sară pe noi. Am fugit de acolo, am încercat să mergem din altă parte, să vedem care este situaţia şi iar a fugit după noi şi atunci a fost nevoit paznicul de vânătoare să împuşte ursul. Iar după ce l-a împuşcat, am observat că este un bârlog, de fapt, între cele două case şi sunt doi pui mici, din păcate. Puii i-am transportat la orfelinatul de urşi de la Bălan (Centrul de reabilitare a puilor de urşi din munţii Hăşmaş -n.red.)", a declarat Birtalan Istvan, pentru AGERPRES.
Acesta a spus că situaţia este similară cu cea înregistrată anul trecut, când o ursoaică şi-a făcut bârlog şi a fătat doi pui sub terenul de fotbal din staţiunea Izvoru Mureşului, la mică distanţă de locuinţele oamenilor, animalele fiind relocate atunci, în cadrul unei operaţiuni dificile.
"Ne-am confruntat exact cu problema de anul trecut, când o ursoaică şi-a făcut bârlogul sub terenul de fotbal, dar acum a făcut între două case şi era cu puii mici pe acolo. Şi acum era vremea să iasă cu puii mici (din bârlog - n.red.). Eu zic că e bine că nu a omorât pe nimeni", a spus Birtalan.
El a punctat faptul că nu îl bucură faptul că ursoiaca a trebuit împuşcată, dar crede că măcar puii vor avea o şansă să trăiască în sălbăticie şi să nu se transforme în urşi gunoieri, habituaţi.
Birtalan Istvan a mai precizat că, pe baza experienţelor de anul trecut, în următoarele săptămâni se va înmulţi numărul urşilor care vor veni în localităţi, pentru că e vorba de exemplare care au crescut în strânsă legătură cu oamenii şi consideră că este nevoie de luarea unor măsuri care să contribuie la convieţuirea ursului cu omul.
"Trebuie să înţeleagă toată lumea din România că pentru convieţuirea ursului cu omul trebuie (îndeplinite - n.red.) trei condiţii foarte importante: intervenţia, ceea ce facem noi acum, adică urşii habituaţi, care sunt obişnuiţi cu omul, care trăiesc în sate, în oraşe, trebuie eliminaţi, din păcate. A doua condiţie este prevenţia, adică dacă se vede că este un urs care se apropie de om, nu are frică, frecventează stânele în fiecare seară etc, trebuie împuşcat. Şi asta este o soluţie prin care ursul înţelege că omul pentru el nu înseamnă sursă de hrană, ci este un pericol. Dar asta durează. Vă daţi seama, acum nu vânăm urşii de şapte ani, deci care s-a născut acum şapte ani este un urs mare, de 250 kilograme, care asociază omul cu sursă de hrană (...) Şi a treia condiţie, care este foarte importantă, este reducerea populaţiei la efectivul optim, efectivul care poate să trăiască fără probleme în acest habitat, fără să fie concurenţă între ei. Pentru că urşii aceştia, după cum am observat noi (...), care intră în localitate, sunt femele sau masculi tineri, de trei, patru, cinci ani maxim, cei care sunt înlăturaţi, împinşi în pădure, din habitatul natural, care este ocupat de urşii dominanţi, care sunt în vârstă, sunt sălbatici, au o frică instinctivă faţă de om şi se ascund în cea mai adâncă pădure", a explicat Birtalan.
Acesta a arătat că este nevoie de un management corespunzător al populaţiei de urşi, făcut de specialişti, pentru ca acest animal să redevină simbolul Carpaţilor.
"Ursul a devenit, din simbolul Carpaţilor, un gunoier, un animal hoinar şi noi, ca personal de specialitate, am devenit hingheri. Aici am ajuns cu ursul, la presiunea civilă şi la presiunea ong-urilor şi neputinţa politică, din această cauză. Dar sper că în viitor, acum se trezeşte lumea, cât de cât, am văzut, şi ajunge managementul ursului înapoi, în mâinile inginerilor silvici şi a inginerilor cinegetici şi putem să redăm înapoi demnitatea pentru acest animal, că este un simbol al României", a mai spus şeful AVPS din Gheorgheni.
Numărul apelurilor la 112 prin care este anunţată prezenţa urşilor în zonele locuite din Harghita a crescut, în ultima perioadă, doar în weekendul care a trecut fiind înregistrate 12 astfel de situaţii.
De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute a fost împuşcat un urs de mici dimensiuni care a fost alungat de mai multe ori din localitatea Praid, apoi a fost relocat, dar s-a întors şi reprezenta un pericol pentru localnici şi turişti.
Ursoaică împuşcată la Izvoru Mureşului, fiindcă devenise agresivă - Puii duşi la orfelinat în munţii Hăşmaş
Explorează subiectul
Articole Similare

76
Polițist de la Antidrog din Capitală, acuzat că vindea informații unei rețele de trafic de droguri: cum acționa gruparea?
76

20
Linia de cale ferată Constanța-Mangalia, închisă până în februarie 2026: Pasagerii vor fi transportați cu autobuze
20

779
Tunelul Tokyo - Aeroportul Băneasa avansează rapid: Utilajul de foraj 'Sfânta Ana' a încheiat lucrările la cel de-al doilea segment de tunel
779

36
Bancnote false de 50 de euro, descoperite în Dâmbovița: Trei persoane sunt cercetate
36

39
Măsuri propuse în Dâmbovița: Elevii nu mai au voie să primescă colete aduse de curieri la școală
39

67
VIDEO Accident grav în Mehedinți, cu degajări mari de fum: Două TIR-uri și o mașină au luat foc după coliziune
67

459
Ministrul Muncii dă o veste bună cuplurilor care nu pot să aibă copii: Am cerut și am reușit să obținem 100 de milioane de lei pentru FIV
459

43
Poliția Animalelor, acțiune la Apața: dosare penale şi zeci de amenzi la un târg neautorizat de cai
43

44
O casă din Teleorman a luat foc după ce proprietara a lăsat nesupravegheat un foc în curte
44

4.149
Nume de cod `Mioara` - Colaboratorul anchetatorilor EPPO pus pe urmele `regelui ciobanilor` - Dumitru Andreșoi interceptat după ce aflase de ancheta privind terenurile
4.149

78
Se modifică circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord – Aeroport Otopeni
78

62
Măsuri după atacurile câinilor fără stăpâni: autoritățile vin în sprijinul locuitorilor
62

68
VIDEO Incendiu la o navă aflată la reparaţii în Șantierul Naval Constanța: pompierii intervin cu mai multe autospeciale
68
Comentează