DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ursula von der Leyen bate cu pumnul în masă: AstraZeneca trebuie să își onoreze contractul

Euronews
Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, a transmis joi seară că AstraZeneca trebuie să îşi onoreze contractul privind livrările de vaccin anti-Covid pe care l-a încheiat cu statele membre UE înainte de a exporta doze în alte ţări.

„Compania trebuie să îşi onoreze contractul pe care îl are cu statele membre”, a spus ea joi seară, după ce liderii Uniunii Europene au discutat despre aprovizionarea cu vaccinuri.

Campaniile de vaccinare au început greoi în statele membre UE şi Blocul a învinuit companiile farmaceutice - mai ales AstraZeneca - pentru că nu au livrat dozele promise. Compania britanico-elveţiană a negat că nu reuşeşte să îşi onoreze contractul.

„Cred că este clar că, în primul rând, compania trebuie să recupereze decalajul”, a spus von der Leyen la o conferinţă de presă după summitul virtual, citează BBC. „Trebuie să îşi onoreze contractul pe care îl are cu statele membre înainte de a se angaja din nou în exportarea vaccinului. Vrem să le explicăm cetăţenilor europeni că îşi pot primi cota corectă”.

UE a fost criticată, inclusiv de Marea Britanie şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru aşa-zisul naţionalism privind vaccinarea, după ce a introdus controlul exporturilor dozelor produse în Blocul Comunitar.

Von der Leyen a mai spus joi că UE este „regiunea care exportă cele mai multe vaccinuri în întreaga lume”.

„Îi invit pe alţii să fie la fel de deschişi ca noi”, a adăugat ea. Şega Comisiei a scris anterior pe Twitter că, începând cu luna decembrie, UE a exportat 77 de milioane de doze către 33 de ţări.

Comentariile ei au venit la o zi după ce UE a emis o declaraţie comună cu Marea Britanie în care ambele părţi au promis să colaboreze, după săptămâni de tensiuni privind serul Oxford-AstraZeneca.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut controlul exporturilor impus de UE şi a spus că summit-ul marchează „finalul naivităţii” Blocului European.

„Susţin faptul că trebuie să blocăm toate exporturile atâta timp cât anumite companii farmaceutice nu îşi respectă angajamentele cu europenii”, a spus el.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că UE „nu doar că se aprovizionează singură, dar şi exportă lumii, spre deosebire de SUA şi Regatul Unit”.

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a declarat că speră ca măsurile privind exportul luate de Comisie şi susţinute de majoritatea liderilor să nu fie folosite vreodată, mesaj cu care a rezonat omologul său belgian, Alexander De Croo. Ţările pe care ei le reprezintă găzduiesc fabrici implicate în producţia vaccinului AstraZeneca.

În urma summitului virtual, cele 27 de state membre UE au căzut de acord să încerce să crească producţia de vaccinuri în interiorul Blocului.

„Subliniem importanţa transparenţei precum şi folosirea de autorizaţii de export”, au spus într-un comunicat comun. Liderii UE au cerut companiilor farmaceutice să asigure predictibilitate în cazul producţiei lor de vaccinuri şi să respecte termenele limită prevăzute în contractele de livrare.

Preşedintele american Joe Biden a participat de asemenea la întâlnirea virtuală, în încercarea de a reface legăturile SUA cu UE, după relaţia tensionată dintre Uniune şi predecesorul său, Donald Trump.

Europa se confruntă acum cu al treilea val al pandemiei.

Cifrele recente arată că 12,9 doze de vaccin au fost administrate la 100 de oameni în UE, comparativ cu 44,7 doze, în Regatul Unit, şi cu 37,2 doze, în SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.