Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ursula von der Leyen i-a adus un elogiu emoţionant predecesorului ei Jean-Claude Juncker la ceremonia de transfer a atribuţiilor

Agerpres
Ursula von der Leyen

Noua preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un elogiu emoţionant predecesorului ei Jean-Claude Juncker la ceremonia de transfer a atribuţiilor desfăşurată marţi la Bruxelles, transmite AFP, potrivit Agerpres.

''Nimeni n-a avut grijă de Europa la fel de mult ca tine (...) Jean-Claude Juncker şi Europa vor merge mereu împreună'', a spus Ursula von der Leyen în timpul acestei ceremonii în cadrul căreia a fost dezvelit şi un portret al lui Juncker, alături de cele ale celorlalţi foşti şefi ai executivului comunitar. 

''Europa este într-o formă mult mai bună faţă de când tu ai venit la Berlaymont'', sediul principal al Comisiei Europene, a continuat noua şefă a executivului comunitar.

Citește și: Aproape o jumătate de milion de copii din Ucraina resimt povara conflictului (UNICEF)

Într-o perioadă în care UE şi SUA au tensiuni comerciale, Ursula von der Leyen a salutat un Juncker responsabil care ''a reuşit cu adevărat să protejeze interesele europene, ştiind că singurul rezultat al unui război comercial ar fi să dăuneze deopotrivă intereselor europene şi americane''. 

''A pleca, înseamnă să mori puţin'', a răspuns Juncker, emoţionat. ''Sunt convins că vei menţine statele membre unite. Dacă ai nevoie de sfatul meu, îl vei avea. Dacă nu vei avea nevoie, tot îl vei primi'', a continuat el, în stilul său glumeţ. 

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker împlineşte 65 de ani pe 9 decembrie. El a preluat conducerea Comisiei Europene în anul 2014, după ce în anul precedent demisionase din funcţia de premier, pe care a ocupat-o timp de 18 ani, în urma unui scandal cu interceptări efectuate de serviciile secrete din ţara sa. Un alt scandal, denumit Luxleaks, a izbucnit la puţin timp după ce el a preluat conducerea Comisiei Europene, dezvăluind practici de evaziune fiscală desfăşurate de multinaţionale cu ajutorul Luxemburgului, stat cunoscut ca paradis fiscal, în timpul mandatelor succesive de premier ale lui Juncker.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.