Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ursula von der Leyen ia apărarea Franței, în disputa cu SUA și Australia: Nu este acceptabil!

DW
Ursula von der Leyen

Franţa a fost tratată într-un mod inacceptabil în contextul semnării parteneriatului de securitate dintre Statele Unite, Australia şi Marea Britanie, afirmă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

"Există multe întrebări la care trebuie să fie oferite răspunsuri. Unul dintre statele noastre membre a fost tratat într-un mod care nu este acceptabil", a afirmat Ursula von der Leyen într-un interviu acordat postului CNN, referindu-se la Franţa.

"Noi vrem să ştim ce s-a întâmplat şi de ce. Trebuie clarificate în primul rând aceste lucruri, iar abia apoi se poate continua în mod normal", a subliniat preşedintele Comisiei Europene, informează Mediafax.

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au semnat un parteneriat de securitate (AUKUS) în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine nucleare de fabricaţie americană. SUA, Marea Britanie şi Australia au semnalat că nu este vorba de staţionarea de arme nucleare pe teritoriul australian, ci de utilizarea sistemelor de propulsie nucleară pentru submarine militare.

Franţa este profund nemulţumită că, în contextul noului acord, Australia va renunţa la un contract pentru achiziţionarea de submarine militare franceze. Preşedintele Emmanuel Macron a decis chemarea pentru consultări a ambasadorilor Franţei din SUA şi Australia.

Ambasadorul din Marea Britanie nu a fost rechemat. "Este cunoscut oportunismul permanent al britanicilor. În această afacere, Marea Britanie este un fel de a cincea roată la căruţă", a afirmat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.