Juriştii USR acordă asistenţă tuturor angajaţilor din instituţiile publice care sunt supuşi la presiuni să participe la mitingul organizat de PSD pe 9 iunie, a anunţat, miercuri, la Parlament, senatorul George Dircă.
"Am decis alături de colegi jurişti (...) să oferim asistenţă juridică tuturor angajaţilor din instituţiile publice care în aceste momente sunt supuşi la presiuni şi sunt forţaţi să vină să participe la mitingul care va avea loc sâmbătă. Am primit foarte multe mesaje atât pe Facebook, cât şi pe adresele personale de mail în care se arată explicit cum sunt convocaţi pe SMS şi sunt forţaţi să vină şi sunt ameninţaţi că îşi vor pierde locurile de muncă dacă nu vor participa sâmbătă la mitingul organizat de PSD. Vorbim de angajaţi în direcţii subordonate ale primăriei sau în alte instituţii descentralizate", a explicat senatorul USR, potrivit agerpres.ro
El a menţionat că a discutat deja cu unii dintre cei care au dat mesaje "foarte ferme" că sunt supuşi la presiuni.
"Avem mesaje foarte ferme şi am discutat deja cu dumnealor dacă aceste represiuni vor fi aplicate, suntem pregătiţi, am formulat un model de plângere pe care să o depunem către instanţele competente. Dacă vom depune aceste acţiuni, le vom solicita acordul şi le vom face publice. În acest moment, mitingul PSD este organizat în stil militarizat, oamenii sunt forţaţi practic să vină să participe la o demonstraţie, aşa cum se întâmplă în vremurile de tristă amintire, când se celebra ziua naţională pe 23 august. Cu toţii eram mobilizaţi şi trimişi pe stadion", a adăugat George Dircă.
USR anunţă că va acorda asistenţă juridică celor obligaţi să participe la mitingul PSD
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

1.069
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.069

5.645
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
5.645

2.610
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.610

2.056
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
2.056

2.318
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
2.318

1.705
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.705

334
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
334

1.723
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.723

726
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
726

2.494
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
2.494

747
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
747

3.389
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.389

140
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
140

















Comentează