Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR București face acuzații: 'Gabriela Firea, faptul că nu a găsit nicio soluţie de reorganizare a RADET'

radet

USR Bucureşti reproşează primarului general, Gabriela Firea, faptul că nu a găsit nicio soluţie de reorganizare a RADET şi nici nu a plătit datoriile regiei, în contextul în care administratorul judiciar al companiei ELCEN, Sierra Quadrant, a dat în judecată Primăria Capitalei pentru plata unei creanţe de 3,8 miliarde lei, potrivit Agerpres.

"De trei ani, USR spune că Gabriela Firea nu a făcut nimic pentru RADET. Acum au ajuns să spună acelaşi lucru chiar cei care reprezintă interesele statului. ELCEN este o companie de stat, deţinută de Ministerul Economiei. ELCEN furnizează agent termic către RADET. Când RADET a intrat în insolvenţă, ELCEN a fost nevoită să facă acelaşi lucru. Problema este că până acum nu s-a întâmplat nimic. Municipalitatea, sub coordonarea Gabrielei Firea, nu a găsit nicio soluţie de reorganizare şi nici nu a plătit datoriile. Astăzi, ELCEN a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera datoria de 3,8 miliarde lei. (...) Aici suntem, după trei ani şi câteva luni de mandat al 'primarului faliment', Gabriela Firea", a arătat USR Bucureşti, într-o postare pe facebook.

Conform unui comunicat al Sierra Quadrant, la grefa Tribunalului Bucureşti a fost înregistrată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care se solicită ca instanţa să dispună obligarea PMB la plata creanţei RADET către ELCEN în cuantum de 3,83 miliarde de lei, conform tabelului definitiv al creanţelor.

Citește și: Marius Budăi iese la rampă! Ce se întâmplă, de fapt, cu cele 400.000 de concedieri

"În acest context, reamintim faptul că PMB avea posibilitatea de a achita doar 1,1 miliarde de lei (suma rezultată în urma raportului de reevaluare a creanţei, întocmit de un evaluator independent), adică la valoarea de piaţă a creanţei estimată în cazul vânzării forţate către un potenţial cumpărător", precizează aceeaşi sursă.

Administratorul judiciar al companiei ELCEN apreciază că PMB "este principalul vinovat atât pentru situaţia deplorabilă a RADET", cât şi pentru sumele restante acumulate de aceasta.

"Doamna Gabriela Firea a avut şansa de a intra în istorie. Dacă ar fi avut cel mai mic interes pentru cetăţeni şi pentru Capitală, putea rezolva încă de anul trecut problema termoficării în Bucureşti. A avut la dispoziţie multiple variante, însă a ales să nu facă nimic. Chiar dacă în mandatul doamnei Firea s-au acumulat doar o parte din datoriile totale ale RADET, întrucât a ales să cheltuiască banii bucureştenilor pe vouchere, vacanţe şi reclame la companiile de stat, cu siguranţă în acest mandat a definitivat distrugerea RADET şi periclitarea situaţiei economice a ELCEN", a apreciat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.