USR: Cătălin Predoiu foloseşte Poliţia Română drept armă pentru intimidarea alegătorilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-11-2024

Actualizat: 23-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Precizările Poliției Române după acuzațiile USR:

Având în vedere afirmațiile transmise în spațiul public de către un partid politic, din care rezultă că ,,Poliția Română ar supraveghea simpatizanții unui anumit candidat politic”, Centrul de Informare și Relații Publice din carul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Președintelui României, constituie contravenții, dacă acestea nu constituie infracțiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia..()”

Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în România, rețelele de socializare sunt considerate spațiu public.

Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislației în vigoare.

Poliția Română acționează strict în baza Legii, fără a face discriminări în funcție de apartenența politică a celor implicați.

Sancțiunile aplicate vizează exclusiv respectarea regulilor stabilite prin lege, iar măsurile nu sunt îndreptate împotriva unei formațiuni politice sau a simpatizanților acesteia, ci împotriva încălcării prevederilor legale.

În această perioadă, este important ca toți cetățenii și formațiunile politice să respecte rigorile legii, pentru a garanta un proces electoral corect, transparent și democratic.

Subliniem că Poliția Română are datoria să intervină acolo unde se constată abateri de la normele legale, inclusiv în ceea ce privește activitatea pe rețelele de socializare, acestea fiind parte integrantă a spațiului public, conform legii.

Toate efectivele desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.

Astfel, scopul acestor intervenții este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea cadrului care reglementează manifestările publice, inclusiv în mediul online.

Mulțumim pentru înțelegere și sprijin în menținerea unui proces electoral corect.

*

 

USR îl acuză pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „cenzurarea internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. Formaţiunea susţine că, înainte cu câteva ore de începerea votului, au apărut „mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România”.

USR îl acuză pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „cenzurarea internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. Formaţiunea susţine că, înainte cu câteva ore de începerea votului, au apărut „mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România”.

„Concret, poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi USR, dar şi la votanţi, cetăţeni fără afiliere politică sau chiar le-au sunat părinţii pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook. De exemplu, la Timişoara, o membră USR s-a trezit cu poliţia la uşă şi a fost sancţionată pentru că a distribuit o postare a unui europarlamentar USR. Cazuri similare sunt şi în Braşov şi Bucureşti, unde ne-a fost raportat că simpatizanţii USR fie au primit telefoane din partea Poliţiei, fie au fost sancţionaţi”, precizează USR într-un comunicat de presă.

Astfel, USR îi cere ministrului PNL Cătălin Predoiu „să oprească, în ultimul ceas, aceste tactici de intimidare”.

„Poliţia Română are mai multă treabă cu infractorii, nu cu oamenii care distribuie mesaje pe Facebook”, se menţionează în comunicatul citat.

„Este inacceptabil că Poliţia Română supraveghează simpatizanţii Elenei Lasconi cu câteva ore înainte de vot. Este o disperare la PNL pentru că, ştiu şi ei, candidatul lor nu reuşeşte să intre în turul doi. Îi îndemn pe toţi românii să vină la vot! Să oprim epoca acestor privilegiaţi, epoca democraţiei cu epoleţi”, a declarat Cristian Seidler, deputat USR şi coordonator al campaniei electorale din partea USR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri