DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

USR cere votul urgent pentru propria propunere decizia CCR pe prescripția penală: Proiectul adoptat deja tacit în Senat/ Document

Inquam Photos / George Calin
Camera Deputatilor plen

USR propune rezolvarea rapidă o problemei întreruperea prescripției răspunderii penale, prin adoptarea în Camera Deputaților, în regim de urgență, a unei propuneri legislative deja adoptată tacit în Senat.

În Biroul Permanent al Camerei Deputaților s-a propus ca proiectul să fie discutat luni într-o ședință a comisiei juridice după ședința de plen, sau marți, înainte de ședința de plen.

Propunerea legislativă, înregistrată în luna decembrie 2021 la Senat și adoptată tacit în aprilie 2022, prevede înlocuirea textului art. 155 alin. (1) din Codul penal, declarat neconstituțional, cu un text asemănător celui din vechiul cod penal: „„Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 154 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.”

CONTEXT

Curtea Constituţională a declarat joi neconstituţional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe.

Este vorba de art. 155 alin.(1) din Codul penal: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Acest text din Codul penal mai fusese declarat neconstituţional în anul 2018, însă Parlamentul nu a modificat legea, în termen de 45 de zile.

Astfel, în anul 2018, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art.155 alin.(1) din Codul penal este neconstituţională, "întrucât este neclară, imprevizibilă, incoerentă şi lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite".

Cum Parlamentul nu a modificat textul din Codul penal, începând cu anul 2018, CCR a dat joi o nouă decizie privind neconstituţionalitatea art.155 alin. (1).

Vineri, CCR a venit cu noi precizări legate de acest subiect.

"La pronunţarea deciziei de faţă, Curtea a observat că, după publicarea Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, legiuitorul nu a intervenit, potrivit art.147 alin.(1) din Legea fundamentală, în sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei şi nu a luat măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme şi stabilirea unor condiţii clare prin care să se poată dispune întreruperea prescripţiei răspunderii penale, prin introducerea unor termeni univoci cu privire la condiţiile şi termenul întreruperii prescripţiei. Aşadar, din anul 2018 şi până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituţionalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare - 'cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea" - este un text incomplet şi, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenţiei active a legiuitorului, în această perioadă instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică", spune CCR.

CCR consideră că Parlamentul trebuie să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a deciziei din 2018, fără a mai aştepta publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de joi.

"În aceste condiţii, prin decizia prezentă, s-a declarat neconstituţional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesară publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României", subliniază CCR.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.