Când își va asuma Guvernul răspunderea pe Pachetul 2? Răspunsul lui Mircea Abrudean după cerințele lui Sorin Grindeanu (UPDATE)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-08-2025 14:10

Actualizat: 25-08-2025 18:08

Article thumbnail

Sursă foto: pnl.ro

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat luni că Pachetul 2 de reforme fiscal-bugetare ar putea fi finalizat în această săptămână, menţionând că nu vede motive de rupere a coaliţiei de guvernare. El consideră că, în funcţie de cum se vor derula negocierile din şedinţa coaliţiei, este posibil ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în cursul acestei săptămâni.

El a afirmat, la Palatul Parlamentului, că, în acest moment, există discuţii pentru armonizarea poziţiilor partidelor "pentru a avea Pachetul 2 în cel mai scurt timp, poate chiar şi în această săptămână". "Vedem cum evoluează discuţiile", a explicat Abrudean, conform AGERPRES.

"Nu cred că va ieşi vreun partid din coaliţie de la guvernare în acest moment. Avem o coaliţie constituită în urmă cu puţine luni, un program de guvernare aprobat în Parlament de o largă majoritate, un program care prevede toate măsurile din Pachetul 2 de reforme", a transmis preşedintele Senatului.

Guvernul ar putea adopta Pachetul 2 până la finalul săptămânii

Preşedintele Senatului consideră că, în funcţie de cum se vor derula negocierile din şedinţa coaliţiei, este posibil ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în cursul acestei săptămâni.

"În Parlament e posibil să avem angajarea răspunderii, pe finalul săptămânii, în funcţie de evoluţia discuţiilor din coaliţie. Astăzi va avea loc o şedinţă a coaliţiei, aşa cum a fost deja anunţat. E îmbucurător că s-a reluat dialogul. Dialog între preşedinţii de partide a existat şi în toată această perioadă, e bine că se reiau şi şedinţele coaliţiei în formatul clasic, pentru a se pune de acord ultimele clarificări pe pachetul doi de măsuri, în aşa fel încât Guvernul să aprobe acest pachet în şedinţă, în această săptămână - să sperăm, spre finalul săptămânii - în funcţie de cum se derulează discuţiile, ca apoi să începem procedura parlamentară pentru asumarea răspunderii", a declarat Abrudean la Senat.

Întrebat pe ce există neînţelegeri, el a arătat că "sunt câteva aspecte care mai trebuie clarificate".

"Nu cred că sunt aspecte de reglat sau viziuni total diferite. (...) Dar nu cred că sunt de necoagulat. Asta cred că trebuie să se întâmple în şedinţa coaliţiei, în discuţiile care vor avea loc, ca până la urmă să avem în Guvern un pachet aprobat - Guvern din care fac parte toate partidele din coaliţie. E o perioadă complicată pentru România şi cred că în astfel de perioade este nevoie de stabilitate şi echilibru, în primul rând. Dincolo de declaraţiile politice ale unora sau altora, colegi care fac parte din partidele din coaliţie, eu cred că toţi parlamentarii coaliţiei îşi doresc ca această structură să funcţioneze cât mai mult timp, pentru că este unica şansă pentru România de a se redresa, de a accesa toţi banii europeni şi de a recâştiga încrederea - inclusiv a investitorilor străini şi, în primul rând, încrederea românilor", a transmis preşedintele Senatului.

În ceea ce priveşte Programul Naţional Anghel Saligny, el s-a arătat convins "că se vor găsi soluţii astfel încât proiectele mature să se finalizeze".

Grindeanu: Pachetul 2 de măsuri fiscale și administrative trebuie clarificat în această săptămână

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că forma finală a pachetului nu este încă stabilită și că discuțiile continuă în coaliție. Liderul social-democrat a precizat că PSD susține noile propuneri privind legea insolvenței și măsurile din zona sănătății, însă a atras atenția că mai există două puncte sensibile: măsurile fiscale și reforma administrativă.

„Sunt două lucruri pe care trebuie să le clarificăm în această săptămână, înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a declarat Grindeanu.

Acesta a explicat că Ministerul Dezvoltării nu a prezentat încă o variantă finală pentru partea de administrație, dar documentul ar putea fi pus pe masă în cursul zilei. Ulterior, forma finală va fi discutată în interiorul fiecărui partid din coaliție.

Grindeanu a mai spus că o parte din propunerile pe zona administrativă au fost formulate de primarii și președinții de consilii județene PSD, care au avut săptămâna trecută o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan și cu mai mulți miniștri.

„Este necesar să ajungem la un numitor comun între ceea ce propunem noi și ceea ce vine dinspre Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării”, a subliniat Grindeanu, precizând că decizia finală va fi luată în cadrul coaliției.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri