Val de critici din lumea arabă și musulmană față de proiectul de lege israelian privind anexarea Cisiordania

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 24-10-2025 08:37

Article thumbnail

Sursă foto: g4media.ro

Mai multe ţări arabe şi musulmane au condamnat joi, într-o declaraţie comună, examinarea de către parlamentul israelian a două proiecte de lege care vizează extinderea suveranităţii israeliene în Cisiordania, relatează AFP.

"Arabia Saudită, Iordania, Indonezia, Pakistan, Turcia, Djibouti, Oman, Gambia, Palestina, Qatar, Kuweit, Libia, Malaezia, Egipt, Nigeria, Liga Arabă şi Organizaţia Cooperării Islamice condamnă în termenii cei mai duri adoptarea de către Knesset-ul israelian" a acestor proiecte de lege, se arată în declaraţia transmisă de agenţia de presă saudită, denunţând "o încălcare flagrantă a dreptului internaţional".

Knesset-ul a votat miercuri în favoarea examinării a două proiecte de lege care vizează extinderea suveranităţii israeliene în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, în timpul unei vizite a vicepreşedintelui american J.D. Vance, urmată joi de cea a secretarului de stat american Marco Rubio, potrivit Agerpres.

Pentru oficialii americani, un astfel de plan subminează eforturile de consolidare a fragilului armistiţiu din Fâşia Gaza după doi ani de război devastator, declanşat de un atac al Hamasului palestinian împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023.

Într-un interviu acordat revistei Time pe 15 octombrie şi difuzat joi, preşedintele american Donald Trump a afirmat că Israelul ar pierde "sprijinul Statelor Unite" dacă ar anexa Cisiordania.

"Acest lucru nu se va întâmpla. Nu se va întâmpla pentru că mi-am dat cuvântul ţărilor arabe", ca parte a negocierilor de armistiţiu, a declarat el.

În timpul primului său mandat, în 2020, preşedintele american a patronat Acordurile Abraham, care au dus la normalizarea relaţiilor dintre Israel şi mai multe ţări arabe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri