Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Valentin Naumescu, despre discursul lui Putin: O astfel de ameninţare, venită din partea unei puteri nucleare, trebuie luată în considerare

BBC
Vladimir Putin

Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre ameninţările lui Vladimit Putin cu armele nucleare, că o astfel de ameninţare, venită din partea unei puteri nucleare, trebuie luată în considerare , dar că, în opinia sa, în acest moment riscul nuclear nu este cel mai mare. Totuşi, spune profesorul, asta nu înseamnă că nu există un risc major ca, atunci când Vladimir Putin ar înţelege că pierde războiul, ca Rusia să procedeze la lovituri foarte puternice, bombardamente asupra Ucrainei, anunță news.ro.

”Este evident o creştere a agresivităţii discursului politic rusesc, al discursului lui Putin, ameninţarea în sine este întotdeauna o armă în război şi Putin ştie foarte bine lucrul acesta. El ameninţă, încercând prin aceste ameninţări din ce în ce mai insistente să obţină un efect de demobilizare la nivelul opiniei publice occidentale, care să creeze ulterior o presiune asupra liderilor politici occidentali de a nu mai susţine militar Ucraina. Acesta este scopul ameninţărilor din ce în ce mai puternice ale Rusiei”, a spus profesorul universitar.

Valentin Naumescu a precizat că, pe de altă parte, ”într-un război, o astfel de ameninţare, venită din partea unei puteri nucleare, trebuie luată în considerare”.

”Suntem într-un moment grav şi periculor al războiului şi niciun om responsabil, fie din palierul politic, militar, strategic nu ar putea ignora o asemenea ameninţare şi nu ar putea exclude cu totul un asemenea risc. Eu aş spune, totuşi, că în acest moment riscul nuclear nu este cel mai mare. Nu aceasta este prima opţiune a Rusiei, pentru că nu ar ajuta-o foarte mult”, a arătat profesorul universitar.

”S-a vorbit despre o armă nucleare tactice pe frontal de luptăm eu cred că acest scenariu este cel puţin improbabil, dacă nu imposibil, având în vedere că din punct de vedere oficial, Rusia a anexat cele patru provincii şi niciun regim, nici cele mai scelerate, din categoria celor de la Moscova, de acum, nu ar putea folosi arma nucleară pe propriul terioriu. Deci nu ar putea Putin să îşi bombardeze cu bomba nucleară propria ţară, dacă el consideră că a anexat aceste teritorii”, a mai explicat Valentin Naumescu.

Profesorul universitar a ţinut să precizeze că ”folosirea armei nucleare, tactice, care este de dimensiuni mai mici decât arma nucleară strategică şi care se foloseşte pe câmpul de luptă pentru a înclina balanţa de forţe într-o anumită direcţie este exclusă.

”Asta nu înseamnă că nu există un risc major ca, atunci când Vladimir Putin ar înţelege că pierde războiul, ca Rusia să procedeze la lovituri foarte puternice, bombardamente asupra Ucrainei, asupra marilor oraşe ucrainele şi mă refer aici la Kiev. Acest scenariu este vehiculat, un bombardament asupra Kievului, cu rachete supersonice, nu cu arme nucleare, dar şi acelea au forţă de distrugere foarte mare, însă nu cred că suntem foarte aproape de un astfel de scenariu. Deocamdată, Rusia este năucită de ceea ce se întâmplă pe frontul de est”, a mai arătat profesorul Naumescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.