DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasile Dîncu, ministrul Apărării: 'Este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat dacă continuă provocările din Donbas'

gov.ro
Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Vasile Dîncu spune că situația este „complicată” în acest moment și că „se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă continuă provocările din Donbas”.

„Din nefericire, intrăm pe un scenariu pe care atât Federația Rusă, cât și Ucraina, îl negau, pentru că apăruse deja ca fiind un prognostic legat de deteriorarea situației din Donbas și după aceea de un pretext pentru ca Federația Rusă să intervină în Ucraina. Nu credea foarte multă lume că acest scenariu se va realiza, însă, din nefericire, chiar acest lucru pare să fie din ce în ce mai vizibil, deși observăm că discursul Federației Ruse merge în direcția încercării de a liniști lumea, de a arăta că se retrag, dar, pe de altă parte, e acest dublu discurs, în realitate se întâmplă altceva”, a declarat Vasile Dîncu, la Digi24.

Acesta spune că „suntem într-o situație destul de complicată în acest moment”.

„Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina, dacă continuă provocările din Donbas”, a adăugat Dîncu.

El a precizat că, la Conferința de Securitate de la München, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a arătat că există încă pericolul unui conflict armat.

„Există încă pericolul pentru conflict armat în Ucraina și acest lucru l-a arătat foarte clar și președintele Zelenski, care a fost aici, la Munchen și a discutat, spunând printre altele că se simte singur, că de fapt noi îi spunem că sunt porțile deschise în NATO, dar nu poate să intre și a cerut sprijin”, a mai spus ministrul Apărării.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.