Vaslui: Persoană transportată la spital după ce a căzut de pe o scară la un depozit din Bârlad

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-08-2023

Actualizat: 17-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: antena3 cnn

O persoană a fost transportată la spital, joi, după ce a căzut de pe o scară de la aproximativ doi metri, în zona unor depozite din municipiul Bârlad, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, potrivit Agerpres.

"În Bârlad, pe strada Tecuciului la depozite, o persoană a căzut de pe o scară de la aproximativ doi metri înălţime A fost trimisă o ambulanţă C2 cu medic. Victima era conştientă şi prezenta o fractură de antebraţ şi o contuzie de bazin. A fost transportată la Spitalul municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.

O anchetă în acest caz urmează să fie efectuată şi de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri