Veste bună pentru europeni. Donald Trump anunță progrese în negocierile dintre SUA și UE pe fondul taxelor vamale

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 27-05-2025 23:26

Actualizat: 28-05-2025 02:26

Article thumbnail

Sursă foto: ROBERTO SCHMIDT / AFP / Profimedia

Donald Trump a venit cu o veste bună pentru europeni. Conform declarațiilor sale, SUA și Uniunea Europeană au făcut un pas înainte în negocierile comerciale, ceea ce a contribuit la creșterea semnificativă a indicilor bursieri de pe Wall Street.

„Tocmai am fost informat că UE a solicitat stabilirea rapidă a datelor întâlnirilor. Acesta este un eveniment pozitiv și sper că se va întâmpla acest lucru”, a scris Trump pe platforma sa, Truth Social, conform The Guardian.

El a adăugat că blocul comunitar „ar fi foarte fericit și ar avea succes” dacă s-ar ajunge la un acord.

content-image

Trump a amenințat UE cu taxe vamale mari

Declarațiile sale vin la doar câteva zile după ce a amenințat cu introducerea unei taxe vamale de 50% la importurile din UE, măsură amânată ulterior până pe 9 iulie.

Trump și-a apărat decizia, afirmând că „negocierile cu UE au mers încet”, lăsând să se înțeleagă că este pregătit să ia măsuri suplimentare dacă SUA nu sunt tratate corespunzător.

În ciuda amenințărilor tarifare, piețele financiare americane au reacționat pozitiv la semnalele de progres. Indicele S&P 500 a crescut cu 1,9% în deschiderea de marți, Dow Jones a urcat cu 1,6%, iar Nasdaq Composite, axat pe sectorul tehnologic, a înregistrat un salt de 2,4%.

content-image

Totodată, o echipă de oficiali UE urmează să sosească la Washington pentru discuții tehnice. Obiectivul UE rămâne neschimbat: eliminarea tarifelor pentru bunurile industriale, în paralel cu creșterea achizițiilor europene de soia, arme și gaze naturale lichefiate din SUA.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri