Veste TRISTĂ de la Simona Halep: Nu mai pot schimba nimic acum

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-06-2016

Actualizat: 12-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: rolandgaros,com

Jucătoarea Simona Halep s-a retras de la turneul de la Birmingham, de săptămâna viitoare, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, informează ABC.

Halep a afirmat că doctorul i-a spus că are nevoie de odihnă pentru câteva zile, dar "nu este nimic serios".

"Am simţit că am probleme de când am venit aici. Am nişte lichid la tendon, aşa că doctorul a spus că trebuie să mă odihnesc vreo câteva zile. Nu e nimic serios, însă e sâcâitor. Am aproape două săptămâni să mă recuperez până la Wimbledon, aşa că mă voi odihni câteva zile, apoi voi face tratament şi voi începe să joc din nou.

INCREDIBIL În Canada a fost legalizat sexul cu animale

Sunt dezamagită, era primul meu turneu pe iarbă în acest an. Era important să am nişte meciuri, dar nu pot să mai schimb nimic acum. Trebuie să am grijă de corpul meu. Sper să mă întorc la anul. E a doua oară când sunt la Birmingham şi e un turneu care îmi place. Sper să revin la anul şi să am şansa să joc în faţa fanilor de aici", a precizat  Halep prin intermediul unui comunicat de presă citat de Mediafax.

Simona Halep, locul 5 WTA, urma să joace cu sportiva cehă Lucie Safarova, numărul 29 mondial, în primul tur al turneului de categorie Premier de la Birmingham, dotat cu premii totale de 846.600 de dolari.

În schimb, la Birmingham va juca Irina Begu, numărul 28 mondial, care o va întâlni în primul tur pe sportiva elveţiană Belinda Bencic, locul 8 WTA şi favorită 4. Cele două nu au mai fost adversare.

Citește și: VIDEO - Kovesi a EXPLODAT: AVERTISMENT teribil al șefei DNA

Citește și : Mariana Rarinca o DISTRUGE pe Livia Stanciu, după numirea în CCR: acuzații pentru Iohannis

Citește și: Prestaţia lui Cioloş în Franţa, criticată: 'Un demnitar român de condiţie medie'

Citește și: DEZASTRU pentru Marea Britanie

Citește și: Un senator PNL dezvăluie: Care sunt numele vehiculate să vină la șefia partidului

Citește și: VIDEO - Victor Ponta, atac HALUCINANT la Iohannis: le-a dat românilor multă.../ VIDEO

Citește și: SCANDAL: Klaus Iohannis i-a cerut demisia printr-un SMS

Citește și: VIDEO Bătaie generală între suporteri pe stadion după Anglia-Rusia 1-1

Citește și: Kovesi a PROFEȚIT: face DEZVĂLUIRI de ultimă oră dintr-un dosar BOMBĂ

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri