Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești bune pentru acești bucureșteni! O primărie despăgubeşte proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii de vineri

copac cazut furtuna

Cetățenii Sectorului 4 care în urma furtunii violente de ieri după-amiază au suferit pagube la autoturisme vor fi sprijiniți în procedura de recuperare a daunelor pe care ploaia și vântul puternic le-au produs mașinilor parcate pe domeniul public.

Toți proprietarii de mașini aflați în această situație se pot adresa Primăriei Sectorului 4, care în funcție de specificul fiecărei situații, va identifica soluții pentru acoperirea costurilor de reparații a autovehiculelor avariate.

Aceștia sunt rugați ca începând de luni, 14 iunie, orele 08.00, să apeleze call-center-ul Primăriei Sectorului 4 la numărul de telefon 021.9441, iar operatorii le vor explica pașii ce trebuie parcurși pentru întocmirea dosarelor de despăgubire.

„Așa cum am făcut de fiecare dată, comunitatea sectorului 4 este unită și în fața fenomenelor meteo extreme din această perioadă. Suntem așadar împreună și la bine, dar mai ales la greu și niciunul dintre proprietarii mașinilor avariate ieri după-amiază nu va fi lăsat în urmă! Fiecare dintre ei va primi sprijin din partea primăriei, pentru a-și repara autovehiculele personale”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Reamintim că în urma ploii torențiale căzute ieri după-amiază și din cauza vântului puternic, mai mulți copaci din sectorul 4 au fost doborâți la pământ blocând chiar și accesul pe anumite străzi din sector, însă au fost îndepărtați de angajații Totul Verde S.A. care au intervenit pentru eliberarea drumurilor. Pentru înlăturarea efectelor furtunii, la acțiune au participat și reprezentați ai societății Apa Nova care au intervenit cu mai multe echipaje  și au îndepărtat apa  din pasaje, de pe bulevarde sau străzi principale și secundare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.