Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești bune pentru personalul medical care a tratat pacienți Covid! Ministerul Sănătății a făcut anunțul

dw.com
medici ATI

Personalul medical care a activat în timpul stării de urgenţă şi care a avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc, anunță Ministerul Sănătății.

Personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc.

Guvernul a aprobat în ședința de guvern de miercuri o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.

Ordonanța prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiștii nu sunt salariați, ci reprezentanții propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical).

Costi Alecu a fost ARESTAT PROVIZORIU în dosarul înșelăciunilor pe EBay - Acum așteaptă judecarea procesului de EXTRĂDARE către SUA

Totodată, documentul reglementează expres faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgență, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16.03.2020 - 14.04.2020 și un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15.04.2020 - 14.05.2020.

De asemenea, ordonanța aprobată clarifică noțiunea de „pacient suspect”, dar și activitățile desfășurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.