În seara zilei de marţi, 18 noiembrie, în jurul orei 21.30, între localităţile Băuţari şi Bucova a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicată şi maşina de teren a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, liberalul Ionesie Ghiorghioni, în care se aflau trei persoane.
Vinovat de producerea evenimentului se pare că a fost şoferul vicepreşedintelui consiliului judeţean, care nu s-a asigurat când a intenţionat să intre, prin viraj-stânga, pe un drum lateral, „tăind“ Drumul Naţional 68. În acel moment, maşina în care se afla şi Ghiorghioni, pe scaunul din dreapta şoferului, a fost lovită de un alt autovehicul ce se deplasa regulamentar din sens opus.
Vicepreşedintele CJ a fost rănit la umăr şi transportat la spitalul din Oţelu Roşu pentru investigaţii. Şoferul a fost testat, iar aparatul alcooltest a arătat că nu băuse alcool, scrie presa locală.
Comentează