Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis: 'Bulgaria ar putea adera la zona euro cel mai devreme în 2022'

Pinterest
leu euro

Bulgaria ar putea adera la zona euro cel mai devreme în 2022, a declarat, marţi, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-un interviu acordat postului public de radio din Bulgaria, informează BTA, potrivit Agerpres.

În luna iulie a anului trecut, Bulgaria a depus cerere pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro.

Valdis Dombrovskis a precizat că, dacă Bulgaria va face totul pentru a-şi îndeplini angajamentele, atunci va primi aprobarea pentru a adera la ERM II în vara acestui an.

"Dacă analiza activelor din sistemul bancar bulgar se va încheia cu succes, Bulgaria va putea adera la ERM II la mijlocul acestui an. Apoi moneda euro va putea fi adoptată după cel puţin trei ani. Primii doi ani sunt necesari pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht, iar al treilea pentru a evalua rezultatele îndeplinite şi lucrările pregătitoare", a spus Valdis Dombrovskis.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat că moneda euro are efect pozitiv, inclusiv prin reducerea ratelor dobânzilor, politici fiscale mai transparente şi condiţii de business mai predictibile.

Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează un surplus bugetar. Însă, faptul că Produsul Intern Brut per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, corupţia este răspândită, iar unele bănci înregistrează probleme s-au ridicat o serie de semne de întrebare cu privire la perspectiva aderării Bulgariei la zona euro.

Citește și: Bruxellesul are mari bătăi de cap din cauza Brexitului, chiar pe perioada șefiei României la Consiliul UE: 'Va trebui să reacţionăm imediat'

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.