Vicepreședintele PNL așteaptă explicații de la liberalii care au depus amendamentul 'Iohannis'. 'Care a fost raționamentul?'

Autor: Alice Draghici

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepreședintele PNL Adrian Cozma spune că nu a existat o decizie politică a conducerii partidului pentru amendamentul care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent pe listele PNL. Miercuri va fi ședință a BPN.

„Eu aștept ca cei doi colegi miercuri, în ședința Biroului Politic Național, eu îi voi întreba, să ne explice care a fost raționamentul pentru care au depus acel proiect de lege.

O decizie politică nu a existat în acest sens, să fie clar. BPN, Biroul Politic Național, forul de conducere al partidului, nu a luat o decizie în acest sens”, spune la Antena 3 CNN Adrian Cozma.

El afirmă că susține revenirea lui Klaus Iohannis în PNL după ce termină mandatul de președinte al României.

PNL a depus, miercuri, în Parlament un proiect de lege, inițiat de liderii senatorilor și deputaților liberal, Daniel Fenechiu și Gabriel Andronache, prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare ca independent pe listele unui partid.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri