Viceprimarul Clujului, Anna Horvath a plecat acasă după două ore de audieri la DNA

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath, a fost audiată timp de două ore de procurorii DNA, ea afirmând la ieşire din sediul instituţiei că nu face declaraţii referitoare la dosar. "Pentru bunul mers al anchetei, cercetării penale, nu dau declaraţii despre acest dosar. Nu vorbesc nici despre calitatea pe care o am, nici despre măsurile luate. Merg acasă", a menţionat Anna Horvath.

În cursul zilei de luni, viceprimarul a declarat că procurorii DNA fac cercetări în legătură cu finanţarea campaniei electorale din iunie 2016, când a candidat pentru funcţia de primar. "Este în curs o cercetare penală care are legătură cu posibile nereguli privind finanţarea campaniei electorale din iunie 2016, unde eu am fost candidat la Primăria Cluj-Napoca. Se caută posibile legături între finanţarea de campanie şi activitatea mea administrativă din cadrul Primăriei. Nu am nicio calitate (în dosarul DNA - n. r). Am fost invitată pentru audieri la DNA şi voi da curs acestei invitaţii. Au fost percheziţii domiciliare şi la cabinetul meu de viceprimar, şi în alte birouri din Primărie. De la domiciliul meu au fost ridicate agende personale şi un calculator", a spus Anna Horvath. Ea a mai spus că în activitatea sa a respectat legea. "Toate finanţările au fost trimise la Bucureşti, au fost făcute conform legii, cu donaţii de la persoane fizice a căror listă este la AEP. Sunt documente publice. Au fost donaţii pentru candidaţi, nu am putut lua împrumut din bancă", a adăugat viceprimarul.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că percheziţiile DNA vizează şi sediul UDMR Cluj. Procurorii DNA care au sosit luni dimineaţă la Primăria Cluj-Napoca au plecat din instituţie, dar au revenit şi au făcut percheziţii în biroul viceprimarului Horvath. Procurorii DNA au efectuat luni percheziţii în 9 locaţii din municipiul Cluj-Napoca, din care două situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2014 - 2016. "Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2014 - 2016, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie. În cursul dimineţii de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 9 locaţii situate în municipiul Cluj-Napoca, dintre care 2 locaţii situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice'', se arată într-un comunicat al DNA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri