16 victime ale tragediei de la Colectiv au fost transportate sambata dimineata catre spitale din Olanda si Belgia. Acestea au suferit arsuri grave.
Cei 16 răniţi vor ajunge în spitalele din Rotterdam şi Bruxelles. Ministerul Apărării Naţionale a pus la dispoziţie două aeronave militare pentru transportul lor.
„Suntem în legătura bineînţeles cu ambasada noastră la Haga şi cu ambasada Olandei de aici. Totul e OK acum, vor merge la trei spitale, deci vor merge la trei localităţi în care sunt centre de arşi”, a precizat Raed Arafat.
Tragedia din clubul Colectiv i-a marcat pe specialiştii turci care îi ajută, la Bucureşti, pe colegii lor români în salile de operaţii.
„Este evenimentul cu efectele cele mai înfricoşătoare la care am asistat, cărora le-am făcut faţă şi de care am auzit în experienţa mea de 25 de ani ca medic specializat în arsuri”, a spus prof. dr. Ahmet Cinar Yasti.
Pentru mulţi dintre cei care încă se află internaţi în spitalele bucureştene, pericolul nu a trecut. În continuare va fi nevoie de ajutorul medicilor străini, aşa că alţi doi specialiști turci se vor alătura echipei care este deja la București.
Comentează