PNL intenţionează să îl cheme la audieri pe prefectul Capitalei şi, ca acţiune politică, va depune moţiune împotriva ministrului de Interne imediat ce Parlamentul îşi va începe activitatea, a anunţat, marţi, Victor Paul Dobre, vicelider al grupului liberal din Camera Deputaţilor.
La finalul audierii ministrului de Interne, Carmen Dan, în Comisia de apărare, deputatul liberal a declarat că acest demers a avut drept obiectiv clarificarea a două "probleme esenţiale" în legătură cu evenimentele din 10 august: cine a decis intervenţia în forţă a Jandarmeriei şi de ce aceasta "a fost la un nivel cum nu s-a mai întâmplat de câteva zeci de ani în România".
"De-a lungul întregii discuţii, se pare că, astăzi, aici, nu a fost prezent un singur personaj - decidentul, respectiv prefectul Capitalei (...), care este cel care a decis atac public - ne-a explicat doamna ministru şi alţi colegi din conducerea ministerului -, care a decis singur, consultându-se şi cu comandantul de dispozitiv. Deci, acest lucru ni s-a spus. Din păcate, nefiind decidentul, nu am avut cu cine clarifica motivele, nivelul intervenţie, de ce s-a decis la 8,00 seara şi s-a intervenit la 1,30 şi aşa mai departe. Dar atenţie - prefectul Capitalei nu este un personaj de sine stătător, prefectul Capitalei este cel care reprezintă Guvernul României în municipiul Bucureşti, capitala ţării. Prefectul Capitalei e în subordinea directă a Ministerului de Interne şi a prim-ministrului. Deci, el a fost decidentul şi, probabil, va trebui să solicităm audierea prefectului în continuare, ca să lămurim o serie de chestiuni. Iar, din punct de vedere al acţiunii politice, aşa cum v-am anunţat, PNL va depune moţiune de îndată ce Parlamentul va începe să funcţioneze", a spus Victor Paul Dobre.
Victor Paul Dobre: PNL îl cheamă la audieri pe prefectul Capitalei şi va depune moţiune împotriva ministrului de Interne
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

5
Liderul PNL Cluj: „Sorin Grindeanu cutreieră județele. În realitate e o bătălie pentru supraviețuirea politică a sa în fruntea PSD”
5

832
„Reforma” lui Bolojan merge „ceas” în teritoriu - Posturi reduse, niciun om dat afară la un consiliul județean condus de PNL
832

1.893
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
1.893

45
Senator PNL: România are nevoie de stabilitate, nu de „experimente politice”
45

3.770
VIDEO Diana Șoșoacă a ajuns la Parchetul General. Procurorii vor expertiză psihiatrică fiindcă a negat Holocaustul: Muzica patriotică și zeci de susținători
3.770

8.181
Următoarea mutare a PSD începe să prindă contur
8.181

4.379
Victor Ponta, avertisment pentru coaliție: 'Cu USR la guvernare o să suferim toţi foarte tare. România nu s-a pregătit pentru criză'
4.379

123
Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României
123

3.357
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.357

1.809
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.809

1.338
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.338

2.733
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.733

3.299
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
3.299
















Comentează